* Ca să rămână liderul clasamentului, situaţie inedită pe care o gestionează de pe 18 septembrie 2010, formaţia lui Dorinel Munteanu trebuie măcar să nu piardă la Mediaş * „Şi un punct ar fi o mare realizare”, sunt de părere oficialii gălăţeni *
GAZ METAN MEDIAŞ – OŢELUL GALAŢI
Meci programat astăzi în etapa a XII-a a Ligii I;
Stadionul „Gaz Metan” din Mediaş – ora 15.00 (în direct la GSP TV);
Echipele probabile:
GAZ METAN: Pleşca – Lazăr, Khubutia, Trtovac, Markovici – Miclea, Hoban – Muntean, Eric, Pârvulescu – Silvăşan. Antrenor: Cristian Pustai.
OŢELUL: Grahovac – Râpă, Perendija, Costin, Ilie – Neagu, Giurgiu – Antal, Viglianti, Ochiroşii – Paraschiv. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad) – Octavian Şovre (Oradea) şi Sebastian Stoianof (Constanţa). Rezervă: Florin Ghimbăşan (Braşov).
Lideri de pe 18 septembrie
A trecut o lună de zile de când Oţelul nu mai are pe cine depăşi în ierarhia Ligii I de fotbal. Pe 18 septembrie, cu acel 4-1 obţinut în faţa Unirii Urziceni, echipa lui Dorinel Munteanu urca pe prima poziţie a clasamentului, iar tribunele cântau, după multă vreme, „Cine e pe primul loc?”.
Starea de bine s-a perpetuat, iar roş-alb-albaştrii n-au mai căzut din poziţia de lider, în ciuda partidelor foarte dificile care au urmat: 1-0 cu Steaua, 2-1 la Dinamo şi 2-1 cu Gloria Bistriţa.
Astăzi, la Mediaş, dunărenii care au anulat până acum calculele specialiştilor au în faţă una dintre formaţiile constante ale campionatului. O victorie şi lângă Copşa Mică ar prelungi „luna de miere” prin care trec fotbaliştii şi microbiştii gălăţeni.
Două absenţe în apărare
„Mediaşul este favorit în această partidă, acum chiar avem în faţă o echipă foarte tare. Acolo este stabilitate - atât la nivelul lotului, cât şi la cel al băncii tehnice - dar mergem pentru a ne îndeplini obiectivul, adică punct sau puncte”, a declarat Dorinel Munteanu înainte de plecarea spre inima ţării.
Ca să-i iasă încă o dată pasienţa, Neamţul este obligat să umble la primul „unsprezece”. Stoperul Sârghi fiind suspendat o etapă -pentru eliminarea din jocul cu Gloria Bistriţa - iar fundaşul stânga Sălăgeanu are patru cartonaşe galbene, deci rămâne şi el pe margine în runda a XII-a a Ligii I.
Variantele de schimb ale antrenorului „oţelar” sunt Perendija - pentru centrul defensivei şi Ilie pe banda stângă.
Stan şi visul din primăvară
„Şi un punct ar fi mare realizare, întâlnim o grupare foarte solidă, care nu se află întâmplător pe poziţia a patra a clasamentului. Categoric avem a doua şansă în această deplasare”, este de părere şi directorul general al Oţelului, Marius Stan, care spune că şi-ar dori să se oprească abia la finele campionatului din acest vis frumos.
„V-am spus că prin primăvară am visat că luasem titlul de campioni şi, când m-am trezit, îmi părea atât de rău că nu fusese decât un vis. Nu ştiu până unde putem merge, important este să facem tot posibilul pentru a prelungi cât mai mult această perioadă extraordinară”, a adăugat şeful clubului local. Oare va continua minunea?
Foto: Ilie Stan