* Cezar Amariei apărea exact acum un an în „Viaţa liberă” cu performanţa de a fi încheiat inegalabila cursă de 42,195 kilometri, cu toate că până atunci se numea sportiv „de canapea” * De la maratonul de la Budapesta, jurnalistul gălăţean de 37 de ani (un activ consumator de bere) a mai „ras” de două ori distanţa legendară *
De trei ori într-un an!
Nu i se pare nimic ieşit din comun şi abia a stat de vorbă despre apucătura sa, aceea de a alerga fără să-şi aducă aminte când urmează să se oprească.
Pe scurt, omul acesta, supraponderal până acum doi ani şi ceva, a fost fascinat de modul în care ziaristul bucureştean Emilian Isăilă a scăpat de surplusul de kilograme, schimbându-şi radical viaţa.
„Faptul că el şi-a impus să alerge după un program anume şi să poată termina o cursă de maraton m-a cucerit. Am zis că pot şi eu, am vrut să-mi demonstrez că viaţa este şi altfel decât a sta pe canapea, cu telecomanda în mână, sau petrecând ore în şir în faţa calculatorului” mărturiseşte Cezar, jurnalistul gălăţean de 37 de ani care se poate lăuda că, în decurs de douăsprezece luni, a trecut de trei ori linia de sosire a legendarei distanţe.
„Din specia celor cu burtă”
Admite că de multe ori s-a pregătit după ureche, doar urmărind câteva schiţe pe Internet, dar la un moment dat a fost şi ajutat de preparatorul fizic al echipei de fotbal Oţelul, Ionel Tămăşanu.
„Domnul profesor m-a sprijinit enorm de mult, dar am mai alergat şi după cum îmi venea. Înaintea primului maraton, cel de anul trecut, nu mai alergasem aproape două luni de zile, de pildă”, adaugă Amariei.
În ciuda zecilor de kilometri pe care îi înghite săptămânal, nu se jenează să se auto-proclame un veritabil consumator de bere:
„Ştiu că Isăilă îşi modificase cu totul modul de viaţă, avea grijă şi la alimentaţie. Ce să zic, am sărit şi eu peste anumite aspecte culinare care nu-mi făceau bine, dar bere beau fără probleme. Poate de aceea fac parte din specia maratoniştilor cu burtă.”
Şapte kilometri în picioarele goale!
Nemaiîntâlnitul performer are cam şapte-opt kile peste normal, masă pe care a cărat-o, după Budapesta (octombrie 2009), la Roma (martie 2010) şi, acum o săptămână, la Bucureşti.
„Chiar mă întreba un alt participant la cursa din Capitală dacă n-am o problemă cu greutatea şi i-am răspuns negativ. Apoi, a insinuat că aş alerga doar semimaratonul, nici atunci n-am fost de acord cu el, iar când m-a întrebat dacă sunt la primul maraton - şi i-am răspuns că e al treilea - nu-i venea să creadă”, povesteşte amuzat minunatul exemplu de cum poate fi învins irevocabil sedentarismul.
Iar bărbatul face şi performanţă: faţă de alergarea din capitala Ungariei, acum a scos un timp superior cu o oră şi cinci minute.
„Mi-ar fi ieşit şi mai bine dacă la Bucureşti n-aş fi fost nevoit să alerg vreo şapte kilometri desculţ. Mă strângeau adidaşii de simţeam că mor”, explică maratonistul cu care n-ai cum să nu te mândreşti.
Foto: Colecţie personală
