În weekend s-au disputat ultimele meciuri din acest an calendaristic ale echipelor din Liga a III-a de fotbal
A fost o rundă net favorabilă formaţiilor gălățene, care au obţinut victorii importante în deplasare, ambele în județul Brăila.
Sporting Liești s-a deplasat la Șuțești, pentru meciul cu localnicii de la Viitorul. Întâlnirea s-a încheiat cât se poate de bine. Lieștenii au abordat jocul cu toată convingerea și nu au oprit motoarele decât după o desprindere decisivă la 3-0. Fluierul final avea să arate un succes cu 3-2, suficient ca toate cele trei puncte să ia drumul Lieștiului, care se menține astfel pe podium, în perspectiva calificării în play-off.
Sporting a punctat fără să stea prea mult pe gânduri, prin Coman (min. 17), Iordache (20) și Crihană (26). Gazdele au revenit printr-un penalti, până la pauză, iar al doilea gol al lor a picat în minutul 73. Echipa învingătoarea a avut și multe alte ocazii, printre care o bară a lui Crihană, apoi ratări semnate de Coman, Stan și Chiriac.
Antrenorul Cătălin Savu a început cu formula: Cilighidreanu - Țopa, Podașcă, Maftei, Bădilaș - Iordache, Munchiu, Chiriac, Stan - Crihană, Coman. Au mai jucat: Vădeanu, Sănduc, Mihu, Grigoraș și Iacob.
Braniștea revine în zona de play-off
La fel de prețioasă este și victoria echipei Unirea Braniștea, 1-0, în deplasare, cu Dacia Unirea Brăila. Unicul gol l-a avut autor pe golgheterul Răducan, care în minutul 24 a transformat un penalti. Brăniștenii au stăpânit jocul în primul mitan, iar în afară de golul decisiv au mai irosit câteva oportunități, prin Răducan și Marc Cireș. Terenul foarte greu i-a solicitat din plin pe jucători, astfel că în repriza secundă elanul s-a mai domolit. Și gazdele au avut câteva oportunități ofensive, însă elevii lui Ionuț Niculcea au gestionat foarte bine minimul avantaj și, cu acest succes, se mențin în imediata apropiere a zonei primelor patru clasate (play-off).
Tactica oaspeților a dat roade, s-au apărat grupat, concentrați, pentru a evita eventualele greșeli, așa cum se mai întâmplase la alte partide, în special în deplasare.
Iată și echipa învingătoare: Paharnicu - Mihai, Chebac, Farcaș, Hilohi - Murgoci, D. Cireș - M. Cireș, Răducan, Nica - Docuz. Au mai intrat: Lefter și Enache.
Echipele gălățene iernează în obiectiv
Celelalte rezultate ale etapei: Hamangia Baia - Viitorul Ianca 2-1, CSM Rm. Sărat - Voința Limpeziș 3-1, CSM Focșani - Metalul Buzău 2-3.
Clasament: 1. Metalul Buzău 40 p, 2. CSM Focșani 36 p, 3. Sporting Liești 26 p, 4. CSM Rm. Sărat 25 p, 5. Unirea Braniștea 23 p, 6. Dacia Unirea Brăila 22 p.
Astfel, cele două echipe gălățene (ambele cu obiectiv de calificare în play-off) încheie cu victorii anul 2023 și se mențin în zona locurilor de play-off, acolo unde se vor califica primele patru clasate la finele sezonului regulat, din care au mai rămas de disputat jocurile a patru etape.