Oţelul anunţă în premieră: „Ne gândim la câştigarea campionatului!”

Oţelul anunţă în premieră: „Ne gândim la câştigarea campionatului!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Conducerea clubului local spune că, în cazul în care vor termina anul 2010 pe primul loc al clasamentului, roş-alb-albaştrii îşi vor schimba obiectivul * „Nu suntem ipocriţi, vom lupta pentru trofeu!”, spune, în premieră, Marius Stan, directorul general al grupării dunărene * Astăzi trebuie făcut un nou pas: adjudecarea celor trei puncte din meciul cu Astra Ploieşti, programat la ora 14.00 *

OŢELUL GALAŢI – ASTRA PLOIEŞTI

Meci de fotbal programat astăzi în etapa a 17-a a Ligii I;

Stadionul „Oţelul” – ora 14 (în direct la GSP TV);

Bilete: 15 lei (tribuna I), 10 lei (tribuna a II-a), 7 lei (peluze).

Echipele probabile:

OŢELUL: Grahovac – Râpă, Perendija, Sârghi, Sălăgeanu – Filip, Giurgiu – Iorga, Paraschiv, Ochiroşii – Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.

ASTRA: Miron – Măţel, Goian, Oprsal, Mihalache – Strătilă, Seto, Teekloh, Tigoianu – Mihalcea, Miranda. Antrenor: Tibor Selymeş.

Arbitri: Sebastian Colţescu (Craiova) – Aurel Oniţă (Constanţa) şi Florin Stănescu (Bucureşti). Rezervă: Bogdan Hanceariuc (Iaşi).

„E important cum terminăm anul”

Niciodată nu s-a vorbit la Galaţi în mod oficial despre câştigarea campionatului de fotbal. Asta până ieri, când şeful roş-alb-albaştrilor a declarat ceea ce fanii Oţelului aşteaptă de câteva săptămâni bune:

„Dacă vom termina anul pe primul loc, ne vom schimba obiectivul. N-o să fim ipocriţi să spunem altceva. Adică, să fii primul după disputarea primei părţi şi a două etape din retur şi să-ţi propui locul trei sau patru?”.

„Până atunci însă, mai avem trei meciuri foarte grele, iar primul - cu Astra Ploieşti, este poate cel mai important! Dacă trecem cu bine de ele, putem şi noi să visăm frumos, nu?”

În funcţie de ierarhia Ligii I după 19 runde se va şti şi cum va arăta campania de achiziţii din iarnă a gălăţenilor. O spune tot Stan: „Dacă rămânem lideri, este obligatoriu să ne întărim corespunzător!”

Dorinel are 20 de oameni în lot

Ca să-şi treacă în cont punctele din jocul de astăzi, cu Astra, Oţelul trebuie să uite că-i lipsesc patru oameni de bază. În locul lui Costin, Neagu, Viglianti şi Ilie vor intra Sârghi, Filip, Pena şi Ochiroşii, dacă nu cumva vom asista la surprize din partea antrenorului Dorinel Munteanu.

„Am un lot de 27 de jucători şi vom demonstra că nu avem doar 12-14 jucători, aşa cum ni s-a dat peste nas după seria de victorii din acest tur de campionat. Trebuie să învingem chiar dacă ne aşteaptă un duel foarte dur cu echipa prietenului meu Tibi Selymeş”, a comentat Neamţul care a oprit în cantonament 20 de jucători în loc de 18, cum era normal.

„Primul unsprezece îl voi şti abia cu o oră înainte de meci”, a mai spus fostul internaţional. 

Reapar „valizele”?

Din tabăra prahoveană, lipsită de golgeterul Fatai - accidentat dur la meciul precedent - se aude că prima pentru o victorie la Galaţi este fără precedent!

Oamenilor lui Selymeş li s-ar fi promis câte 6.000 de euro pentru a pune mâna pe cele trei puncte la malul Dunării, dar se pare că „vinovată” n-ar fi numai potenţa financiară a patronului Ioan Niculae.

Ca şi în anii trecuţi, încep să apară bonusuri indirecte pentru stoparea anumitor formaţii, or în cazul de faţă este posibil ca Timişoara, Steaua şi Dinamo să cotizeze pentru împiedicarea Oţelului.

Cu două săptămâni în urmă, Victoria Brăneşti a jucat pe o primă propusă de trei contracandidate ale roş-alb-albaştrilor. Aşadar, reapar „valizele”!

Foto: Ilie Stan

Citit 1478 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.