Conducerea Clubului Oţelul Galaţi a anunţat ieri că posesorii abonamentelor pentru meciurile din turul campionatului Ligii I de fotbal vor putea intra pe stadion şi la partida cu Sportul Studenţesc, de duminică, 5 decembrie.
Jocul cu formaţia din Regie face parte din prima etapă a returului. Biletele pentru acest ultim meci susţinut de roş-alb-albaştri pe propriul teren în anul 2010 vor costa 15 lei (tribuna I) 10 lei (tribuna a II-a) şi 7 lei (peluze).