Cu două cantonamente încheiate la activ, gruparea roș-alb-albastră se poate mândri și cu faptul că a reușit să se impună în toate cele trei partide de verificare.
Noul sezon de Superligă va debuta weekendul viitor, iar despre Oțelul se poate spune că va porni în noua ediție de campionat cu motoarele deja bine turate. Asta dacă ne orientăm după rezultatele obținute în meciurile amicale, unde trupa lui Dorinel Munteanu a înregistrat trei victorii din tot atâtea partide disputate.
Primul succes, care ar fi și cel mai prestigios dintre ele, a fost cu Celje – campioana Sloveniei, scor 3-2 pentru Oțelul, la capătul unui meci controlat de băieții lui Munti. Doar că adversarii n-au fost capacitați la maximum, întrucât în aceeași zi aveau să joace contra celor de la Rapid București – în fața cărora s-au impus cu 1-0.
A urmat victoria cu o nou-promovată în prima ligă a Serbiei, Jedinstvo, de care gălățenii au trecut cu 1-0, grație golului înscris de Stăuciuc – atacant aflat în probe.
Cantonamentul din Austria s-a încheiat joi, dar nu înainte de a mai disputa o partidă de verificare, câștigată de asemenea de gălățeni. Oțelul a trecut de Marsaxlokk (locul 4 din Malta), cu scorul de 4-1. Golurile victoriei au fost semnate de Maciel, Tănasă (două) și Chira.
În afară de stagiul de pregătire din Austria, cei de la Oțelul au mai avut un cantonament anterior, la Vatra Dornei, unde s-a mizat mai mult pe pregătirea fizică, fără a mai fi disputat vreun joc amical.
”Oțelarii”, campionii partidelor amicale
Se poate spune despre echipa lui Dorinel Munteanu că este campioană la meciuri amicale, fiind una dintre cele două echipe românești care a câștigat toate partidele de verificare, alături de FCSB. Doar că, față de echipa bucureșteană, Oțelul a jucat cu un meci mai mult față de campioana en-titre din Superligă. În rest, toate celelalte echipe din primul eșalon al României au mai dat chix ca rezultate în amicale, prin rezultate de egalitate sau chiar înfrângeri.
De două ori în zi de luni
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor TV au stabilit ordinea în care se vor disputa meciurile din primele două etape. Astfel, Oțelul a fost desemnată să joace de două ori la rând în zi de luni. În prima etapă, în deplasare la FC Botoșani (15 iulie), de la ora 18,30, respectiv în cea de-a doua rundă, pe teren propriu, cu Farul Constanța (22 iulie), de la ora 21,30.
Ediția 2024-2025 din Superligă va debuta vineri, 12 iulie, cu meciurile Farul Constanța – Unirea Slobozia (ora 18,30) și FC Hermannstadt – CSU Craiova (ora 21,30).