Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou”
Sunt un biet Căpcăun... lumea zice că-s rău,
c-am muşcat din frumos şi din sufletul tău,
nu-mi dă nimeni un sfanţ, nici măcar un coltuc -
nu-i mai bine să tac, să las tot, să mă duc?
Lumea râde că plâng şi mă face urât,
şi mi-i milă de toţi, şi-mi stă sufletu-n gât -
hai şi tu să aprinzi lumânare de veci,
eşti Ileană şi-aş vrea să m-asculţi, să-nţelegi!
Ai să vezi cât de trist, ai să vezi cât de greu
va să fie (de-acum) drumul tău, drumul meu...!
fără el... totu-i sec, fals, crud, lacom, străin...!
Sunt un biet Căpcăun strâmb, stingher şi puţin,
numai tu mai pricepi cum că vreau să mă sui
într-o carte, demult, cu vremi dulci-amărui...!
Lumea zice că-s prost, c-am mâncat de pe jos -
plâng de tot, plâng de tot: a murit Făt-frumos!