Oţelul promite un meci de poveste şi prima victorie în Liga Campionilor

Oţelul promite un meci de poveste şi prima victorie în Liga Campionilor
Foto Sorin Pană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*Campionii României n-au renunţat la lupta pentru calificarea în primăvara europeană * Victoria este unica variantă pentru a se păstra şanse la locul trei în grupă * „De ce nu să ne gândim la o victorie acum şi apoi la încă una, la Lisabona? Putem să o facem”, astfel şi-a încurajează echipa antrenorul Dorinel Munteanu 


OŢELUL GALAŢI – FC BASEL

Meci programat în această seară, în Grupa C a Ligii Campionilor;

Stadionul „Arena Naţională” – ora 21.45 (în direct la TVR1);

Bilete: Peluză - 20 lei inel 3, 30 lei la inel 2 şi 50 lei la inel 1 şi tribuna I sectoarele periferice; Tribuna II – 60 lei; Tribuna I – 100 lei sectoare centrale; Tribuna VIP 150 lei;

Echipele probabile:

OŢELUL: Grahovac – Râpă, Perendija, Sîrghi, Sălăgeanu – Neagu, Filip, Giurgiu – Antal, Pena, Iorga. Antrenor: Dorinel Munteanu.

FC BASEL: Sommer - Steinhöfer, Abraham, Dragovici, Park - Shaqiri, Huggel, G. Xhaka, Zoua - Streller, A. Frei. Antrenor: Heiko Vogel.

Arbitru: Tom Harald Hagen – asistat de Dag-Roger Nebben şi Frank Andas (toţi din Norvegia).


Campioana României, Oţelul Galaţi, va susţine  în această seară ultimul său meci pe „Naţional Arena” din actuala ediţie a Ligii Campionilor, în faţa echipei elveţiene FC Basel. Fără niciun punct acumulat până acum, la prima vedere fotbaliştii Oţelul par fi motivaţi doar de orgoliu, de dorinţa de obţine măcar primul punct în competiţia granzilor continentului.

Jucătorii lui Dorinel Munteanu nu acceptă, însă, doar statul de orgolioşi şi îi vor pe cel de „gladiatori” care se bat până-n ultima secundă pentru a prinde locul trei, sinonim cu „primăvara europeană”. „Ce să facem doar cu un egal? Nu ne-ar ajuta cu nimic şi nu mă interesează, jucăm să câştigăm. Doar o victorie cu Basel ne dă speranţe că ne putem califica (n.r. – în Europa League) cu un succes apoi la Lisabona. Putem să o facem”, a declarat antrenorul Dorinel Munteanu.

Oţelul o mai poate depăşi pe Basel (care are acum 5 puncte) în clasament şi să prindă locul trei doar dacă învinge atât diseară cât şi în deplasarea de la Lisabona, cu Benfica. Cu 6 puncte acumulate, Oţelul ar sta totuşi la mâna destinului, având nevoie ca Manchester United să câştige în deplasarea de la Basel, din ultima etapă. În acel meci ar putea fi calificant pentru Oţelul şi un rezultat de egalitate, cu o condiţie: să bată pe Basel cu 1-0 sau la minim două goluri diferenţă.

 „Neamţul” crede că în potenţialul echipei sale, argumentând cu evoluţia din meciul de la Basel, când Oţelul a pierdut nemeritat, cu un gol primit pe final (minutul  84) dintr-un penalti făcut cadou elveţienilor de arbitri. "Consider că este cel mai important meci al Oţelului din acest sezon. Băieţii sunt foarte motivaţi, nu pot uita că au pierdut meciul tur în mod absolut nemeritat şi îşi doresc să-şi ia revanşa. Nu mai contează să spunem de ce s-a pierdut jocul de la Basel, important este să-l câştigăm pe acesta", a precizat Dorinel Munteanu.

Cadoul dorit de Costin

Din lotul echipei gălăţene vor lipsi la partida din această seară, mijlocaşul Laurenţiu Buş, încă nerecuperat complet după o accidentare, şi căpitanul echipei, Sergiu Costin, suspendat. Costin şi-a aniversat ieri ziua de naştere, spunând că, la împlinirea a 33 de ani, cel mai frumos cadou pe care îl poare primi este acela ce stă la îndemâna coechipierilor:  „Îmi doresc enorm de mult o victorie cu Basel, ar fi cadoul ideal”.

Fanii elveţieni, strict supravegheaţi

Forţele de ordine vor fi în alertă maximă, meciul fiind considerat unul de risc maxim datorită antecedentelor fanilor echipei elveţiene. Cum în precedentele deplasări din Grupa C a Ligii Campionilor, cele de la Manchester şi Lisabona, s-a lăsat cu arestări în rândul fanilor din Basel, forţele de ordine au anunţat că aceştia vor fi permanent supravegheaţi de când intră în ţară (vin cu trenul) şi până la plecare.

Citit 1393 ori Ultima modificare Marți, 22 Noiembrie 2011 09:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.