Covurluiul Tg. Bujor, în finala regională a Cupei României

Covurluiul Tg. Bujor, în finala regională a Cupei României
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Fotbalul gălățean traversează o perioadă fastă la nivelul județului, iar după câștigarea barajului de promovare în Liga a III-a pentru Voința Cudalbi, o altă echipă a reușit să iasă în evidență: Covurluiul Tg. Bujor.

Etapa a doua a fazei regionale din Cupa României a coincis cu o a doua victorie în contul bujorenilor de la Covurluiul. Reamintim că în această competiție joacă echipele câștigătoare de Cupă, de la nivelul județelor, iar gălățenii se află în regiunea din care mai fac parte formațiile din Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău și Vrancea.  Meciul de sâmbătă s-a disputat în compania celor de la Victoria Traian (Brăila), în deplasare, împotriva unei echipe ce recent a promovat în al treilea eșalon. 

Întâlnirea, arbitrată corect de buzoianul Adrian Frățilă, s-a încheiat cu succesul echipei noastre, scor 1-0 (0-0).  

A fost o primă repriză echilibrată, fără ocazii importante. Imediat după reluare, oaspeții au înscris golul care avea să le aducă succesul: în minutul 47, Constantin Spânache (golgheterul ligii a patra gălățene ani la rând) a fructificat o ocazie din interiorul careului, după o fază colectivă.  

Covurluiul a avut alte două bune situații ofensive în partea secundă pentru desprinderea pe tabelă, însă s-a opus portarul gălățean Olaru (legitimat la Victoria Traian) - cel care este și antrenor cu portarii la Unirea Braniștea. 

Echipa Covurluiul a început în următoarea formula: Vicol - Chiriac, Ungureanu, Nanu, Pavel, Ciobanu, Constantinescu, Tiomela, Coroiu, Docuz, Spânache. Au mai jucat: Neagu, Vartolomei, Ndigwe, Orbu și Costea.

Antrenorul celor de la Covurluiul, Ionuț Niculcea, este unul dintre specialiștii zonei gălățene – având mai multe performanțe la activ și cu alte echipe importante din județul nostru, precum Sporting Liești și Unirea Braniștea. 

Cu aceste două victorii, Covurluiul a acumulat șase puncte din grupa sa, fiind deja calificată pentru finala regiunii, programată sâmbătă, 19 iulie, în deplasare.

Clasamentul Grupei A se prezintă astfel: 1. Covurluiul Tg. Bujor 6 puncte (golaveraj 4-1), 2. Victoria Traian 0 p (0-1), 3. Progresul Isaccea 0 p (1-3). Ultimul meci din grupa bujorenilor va fi între Progresul Isaccea și Victoria Traian, dar fără nicio miză, întrucât Covurluiul este deja calificată.

Adversara din finala regională, Victoria Cumpăna sau Victoria Gugești 

Din Grupa B a fazei regionale va fi desemnată adversara celor de la Covurluiul Tg. Bujor în finala pentru calificarea în faza națională. Din această grupă fac parte echipele Victoria Cumpăna (Constanța), Victoria Gugești (Vrancea) – care au remizat între ele în primul joc -, Petrolul Berca (Buzău) – echipă deja eliminată. 

În al doilea meci al Grupei B, Victoria Gugești a câștigat la Petrolul Berca, scor 2-0, astfel că meciul de miercuri, dintre Victoria Cumpăna și formația buzoiană va da curs finalității clasamentului. Formația din Constanța (pregătită de fostul fotbalist Vasilică Cristocea) are nevoie de o victorie la o diferență de cel puțin trei goluri pentru a fi sigură de calificarea în finala regională. Astfel, dintre Victoria Cumpăna și Victoria Gugești se va alege adversara Covurluiului. 

În faza națională a competiției vor mai intra din județul nostru Sporting Liești și Unirea Braniștea, în timp ce Oțelul Galați va fi direct în faza grupelor alături de celelalte echipe clasate între primele opt la finalul sezonului trecut din Superligă.

Citit 309 ori Ultima modificare Duminică, 13 Iulie 2025 15:59

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro