Federaţia Română de Fotbal a anunţat ieri zilele de desfăşurare a meciurilor din sferturile de finală ale Cupei. Jocul Rapid – Pandurii Tg. Jiu se va disputa pe 7 decembrie, Poli Timişoara – Gaz Metan Mediaş şi Dinamo – Petrolul Ploieşti sunt programate a doua zi, pentru ca derbiul moldav Oţelul – FC Vaslui să aibă loc abia pe 15 martie 2012. „Aş fi preferat să jucăm chiar şi în ajun de Crăciun pentru că am fi ştiut apoi exact strategia pentru anul următor. Asta este, jucăm în martie şi sper să ne calificăm mai departe”, a comentat Marius Stan, directorul general al Oţelului. Pe 7 decembrie, data oficială a întrecerii, „oţelarii” vor juca în Liga Campionilor cu Benfica Lisabona.
Oţelul – Vaslui, în martie 2012 Scris de Dănuţ Lungu


Mai multe din această categorie: