Remiză amicală pentru Unirea Braniștea

Remiză amicală pentru Unirea Braniștea
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Încep să se înmulțească meciurile de verificare, după două săptămâni de pregătiri efectuate în vederea noului sezon al Ligii a III-a de fotbal.

Unirea Braniștea - clasată pe primul loc în ediția trecută a Seriei a II-a - s-a deplasat la Bacău, pentru un amical cu localnicii de a Aerostar. Un meci util ambelor formații, pentru verificarea potențialului la ora jocului. S-a încheiat la egalitate, 1-1 (0-1), dar au existat și multe alte oportunități de a marca.

Cei de la Braniștea au înscris în prima repriză, în urma unei faze fixe: corner executat de Andrei Mihai, iar Vasile s-a aflat la finalizare. Egalarea s-a produs în mitanul al doilea, pe fondul unui joc în general echilibrat.

Unirea a utilizat pe parcursul jocului mai mulți juniori. S-a descurcat bine, având și alte ocazii ofensive, între care cele ale lui Grădinaru și Manolache.

Antrenorul Alexandru Iliuciuc a trimis următorul "unsprezece": Toader - Mihai, Radu, Moroianu, M. Cireș -  Vasile, Pădure, D. Cireș - Manolache, Bălănică, Fadei. În partea a doua: Cilighidreanu - Nazîru, Andronic, Bujor, M. Cireș - Lazăr, Buleandră, Toma - Popa, Grădinaru, R. Andrei.

În mijlocul acestei săptămâni, miercuri, 30 iulie, Unirea va disputa încă un joc de verificare, parteneră fiindu-i noua echipă Oțelul II (ce va participa în noul sezon de Liga a III-a). Un interesant duel amical, între doi foști "oțelari", Alexandru Iliuciuc și Sorin Haraga. Meciul va fi găzduit de Stadionul "Dunărea", de la ora 18:00.

Tot pe “Dunărea” se va disputa primul meci amical din această vară și pentru Sporting Liești. Testul amical al lieștenilor este programat sâmbătă, în compania celor de la Dacia Unirea Brăila.

Citit 1137 ori Ultima modificare Duminică, 27 Iulie 2025 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.