Antal, hotărăşte-te! Dorinel vrea să ştie ce fotbalişti îi rămân pentru retur

Antal, hotărăşte-te! Dorinel vrea să ştie ce fotbalişti îi rămân pentru retur
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Antrenorul Oţelului cere clarificarea urgentă a situaţiei celor patru jucători aflaţi în ultimele luni de contract: Antal, Iorga, Sîrghi şi Ibeh

„Munti” nu este dispus să aştepte până pe 18 decembrie, data ultimului meci din acest an în Ligă şi totodată ultimul termen dat de conducerea clubului celor patru jucători al căror viitor la Oţelul este incert. Antrenorul echipei campioane a precizat că îşi doreşte ca lucrurile să fie clarificate chiar înaintea meciul de duminică, din deplasare, cu FC Vaslui. „Astăzi sau mâine voi discuta cu preşedintele Mariu Stan, să vedem care-i situaţia exact”, a declarat Dorinel Munteanu.

Antal, Iorga şi Ibeh vor intra curând în ultimele şase luni de contract cu Oţelul, în timp ce angajamentul lui Sîrghi expiră chiar din această iarnă. Marius Stan, directorul general al FC Oţelul, a spus zilele trecute că acestor jucător le-au fost făcute oferte de prelungire a contractelor şi aşteaptă un răspuns clar din partea lor până la data ultimului meci din acest an. „Cine nu semnează până atunci, nu ne va interesa pentru retur”, a precizat Stan.

Antal, prima grijă a lui Munteanu

Antrenorul Oţelului a spus ieri că cel mai tare îl deranjează situaţia lui Antal, în contextul în care Marius Stan a declarat că nu sunt probleme în negocierile cu Iorga şi Sîrghi, în timp ce în cazul lui Ibeh este foarte posibil să nu se mai dorească prelungirea contractului de către conducerea clubului.

„Este o stare, din punctul meu de vedere, tot mai fierbinte fiindcă eu cred că ar fi trebuit să se ia o decizie în privinţa lui Antal. Am spus-o şi o voi spune mereu, cu lucrurile sale bune şi rele, Antal este un jucător valoros pe care mi-l doresc la echipă. Trebuie să ştim în ce parte mergem, pe ce ne bazăm, fiindcă mai sunt două săptămâni până la sfârşitul turului şi fiecare antrenor îşi face planurile, aşa că şi eu vreau la fel. N-am făcut presiuni asupra lui, i-am zis doar că mă bazez pe el până când anunţă conducerea că e într-o parte sau alta, apoi voi lua o decizie în privinţa sa. Îl tratez corect, ca pe toţi jucătorii. Dacă nu mai vrea să stea la echipă, e clar că nu mă mai bazez pe el. Dacă îşi continuă activitatea la noi, atunci îl voi trata ca atare”, a declarat Dorinel Munteanu.

Jucătorul în cauză a evitat să spună prea multe despre acest subiect, lăsând să se înţeleagă că are oferte de transfer din această iarnă care ar putea fi benefice financiar şi pentru club. „Nu pot comenta situaţia în acest moment. Mai sunt trei meciuri de campionat, deocamdată mă concentrez asupra lor. Sper ca la final să fie bine pentru toată lumea”, a declarat Liviu Antal.

Citit 1706 ori Ultima modificare Vineri, 02 Decembrie 2011 18:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.