Victoria Independența, laureata ediției a XIII-a a "Cupei de iarnă"

Victoria Independența, laureata ediției a XIII-a a "Cupei de iarnă"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu mai puțin de 13 ediții a adunat competiția organizată de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Galați, competiție ce a căpătat tradiție și care oferă unui mare număr de echipe posibilitatea de pregătire pe perioada anotimpului friguros.

"Cupa de iarnă" s-a disputat în acest an pe patru zone, gazde fiind sălile de sport din comunele: Tudor Vladimirescu, Ghidigeni, Șendreni și Matca. Turneul final a avut loc în sala din Liești.

S-au aliniat la startul competiției 18 formații, dintre care 11 din Liga a IV-a şi șapte din Liga a V-a. La turneul final au ajuns patru grupări, toate din cel de-al patrulea eșalon. De altfel, de-a lungul istoriei competiției, o singură echipă din Liga a V-a a reușit să pună mâna pe trofeu - Foresta Șendreni.

Ca de obicei, meciurile finale au avut cota lor sporită de interes, dar au avut parte și de o mică surpriză. Echipele calificate au fost: Viitorul Umbrărești, Victoria Independența, Voința Cudalbi și Luceafărul Berești. Între timp, echipa din Umbrărești a anunțat că nu mai poate participa (din lipsă de efectiv disponibil la data turneului!). Astfel, locul său a fost luat de CS Ghidigeni, echipa clasată pe locul al doilea în zona respectivă.

Așadar, echipele participante au fost: Victoria Independența (antrenor Sorin Mihalcea), Voința Cudalbi (Nicușor Drăguț), Luceafărul Berești (Mihai Bejan - care este și primarul comunei) și CS Ghidigeni (Constantin Stoica). Aceasta a fost și ordinea în clasamentul final, după disputarea partidelor directe.

Victoria Independența le-a învins pe toate celelalte participante: 7-2 cu CS Ghidigeni, 6-0 cu Voința Cudalbi și 5-4 (revenire de la 0-4) cu Luceafărul Berești. Locul secund i-a revenit Voinței Cudalbi: 10-3 cu CS Ghidigeni, respectiv, 7-0 cu Luceafărul Berești. Podiumul a fost completat de Luceafărul, care a trecut de ocupanta locului patru, CS Ghidigeni, cu scorul de 10-3.

Evidențiații turneului final

Echipa câștigătoare s-a prezentat cu următorul efectiv: Vădeanu, Tacu - Spânache, Drăgan, Năstase, Rusu, Vârlan, Florea, Aldea, Spânu, Bălan, Năpârlică, Stancu şi Gheorghiță.

AJF (președinte Liviu Ciubotariu) a procedat la acordarea de recompense celor evidențiați. Cosmin Vădeanu (Victoria Independența) - titlul de cel mai bun portar (reușind să marcheze și golul victoriei cu Bereștiul); Ionuț Constantinescu (Voința Cudalbi) - golgheter, cu 9 reușite; Eduard Dumitru (Luceafărul Berești) - cel mai bun jucător. Toți acești trei evidențiați individual au fost recompensați cu trofee și diplome, iar toți sportivii și toate echipele au primit medalii și diplome.

Competiția a beneficiat de arbitrajul a doi divizionari: Adrian Viorel Cojocaru și Florian Vișan. 

Citit 162 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Februarie 2026 14:21

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro