Mai greu decât se aștepta toată lumea a fost returul din sferturile "Cupei României" pentru CSM Arcada, care s-a impus, totuși, scor 3-1, în disputa cu SCMU Craiova, după un succes concludent în tur (3-0).
A fost un scenariu favorabil până la capăt, chiar dacă gălățenii aveau nevoie de doar două seturi pentru a merge mai departe. Meciul din Sala Sporturilor "Dunărea" n-a avut nivelul dorit, ținând cont și de faptul că la recenta partidă de pe teren propriu a fost trăită o mare dezamăgire. E vorba de acel 2-3 cu Corona, din campionat, după 2-0 în favoarea gălățenilor.
Revenind la meciul de miercuri seară, băieții de la CSM Arcada s-au chinuit mai mult decât era de așteptat. În general, a fost un meci cu multe erori de ambele părți, în care cine a greșit mai puțin a câştigat.
Au fost patru seturi lungi și... foarte lungi. Primul a durat 32 de minute și s-a încheiat în favoarea craiovenilor, 25-27. Al doilea, cam la aceeași durată, până la 28-26 și îndreptarea spre cursul calificării gălățenilor. Abia al treilea a fost în limitele normalului, 25-21, fără prelungiri. Dar a venit apoi ultimul act, care nu mai avea nicio miză, cu multe egalități. Până la urmă a fost 31-29 pentru gălățeni și 3-1 la general. Per total, meciul a durat aproape două ore și jumătate.
Au fost și unele greșeli în sectorul arbitrajului, care au generat nemulțumiri în ambele tabere.
În dorința de a ține jucătorii în priză, stafful tehnic al CSM Arcada a folosit întregul lot trecut pe foaia de arbitraj: Dinculescu, Butnaru, Vanker, Lohmus, Nikula, Savonsalmi - Kosinski, la start, plus ceilalți intraţi în joc pe parcurs: Bala, Constantin, Şapoval, Aldea, Stalekar, Iereşcenko și Cristudor.
În careul de ași al Cupei au ajuns, pe lângă CSM Arcada, alte trei echipe: Dinamo, SCM Zalău și Corona Brașov.
În weekend, gălățenii revin la meciurile de campionat, cu o deplasare chiar la SCMU Craiova, echipă tocmai depășită în Cupă.

