Dănuţ Enescu la Oţelul / Cărător de pian cu nume de pianist
Foto: Foto: Sorin Pană

Dănuţ Enescu la Oţelul / Cărător de pian cu nume de pianist
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cererea lui Dorinel Munteanu de a începe returul cu încă un mijlocaş central în lot i-a fost soluţionată ieri de conducerea clubului: Enescu, un sportiv de 24 de ani, fără angajament, a fost legitimat până în vară * În ciuda numelui, noul „oţelar” nu cântă la pian, aşa cum li se spune în fotbal jucătorilor foarte tehnici, ci va fi în lotul distrugătorilor de acţiuni ale adversarilor

Dat afară de Petrolul Ploieşti, Dănuţ Enescu a ajuns ieri în curtea Oţelului. Cu 16 meciuri în Liga I, toate pentru „găzari”, mijlocaşul central de 24 de ani a fost chemat de oficialii campioanei la negocieri şi s-a bătut repede palma pentru un contract pe jumătate de an, cu posibilitatea prelungirii înţelegerii pe alţi trei ani. „Enescu are calităţi şi sperăm să le demonstreze până în vară, cât se va întinde contractul nostru cu el. A fost un adversar greu de trecut pentru noi în ambele meciuri jucate cu Petrolul Ploieşti”, a comentat Marius Stan, directorul general al „oţelarilor”, noua achiziţie prestând 45 de minute în tur (2-1 pentru Petrolul) şi 68 de minute în retur (1-0 pentru Oţelul). Enescu, în ciuda numelui, nu este un playmaker, ci mai degrabă un alergător care va avea rolul de a distruge acţiunile adversarilor. Adică „va căra pianul”, însă are un adversar mult mai bine cotat pe acest post, Ioan Filip, jucător care a demonstrat că este mai tehnic decât prevede funcţia de salahor la mijlocul terenului. Dănuţ este în urmă cu pregătirea fizică, el ratând ultimul stagiu de iarnă al petroliştilor.

Fost coleg cu Benga şi Zoran

Enescu îi cunoaşte bine pe doi dintre jucătorii lui Dorinel Munteanu. El a fost coleg şi la Petrolul Ploieşti cu fundaşii Alexandru Benga şi Zoran Ljubinkovici, ceea ce i-ar putea grăbi adaptarea la noua sa formaţie. Cu toate că perioada de transferuri din Liga I s-a încheiat de câteva zile bune, fostul „şomer” poate fi legitimat la Oţelul deoarece vine din postura de liber de contract.

A patra noutate din lot

Ex-ploieşteanul adus gratis este cea de-a patra noutate din această iarnă din lotul roş-alb-albaştrilor. Tot în pauză competiţională curentă au mai fost aduşi la Dunăre atacanţii Jaka Stromajer şi Cleidimar Magalhaes Silva „Didi”, dar şi portarul Tadas Simaitis. Cum şi lituanianul a fost transferat fără bani, cheltuielile „de iarnă” ale Oţelului se ridică de data aceasta la 250.000 de euro (n.r. – 200.000 Jaka, 50.000 Didi). 

Citit 3545 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Februarie 2012 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.