ŞOCANT - Acuzaţiile de blat din fotbal nu ocolesc competiţiile pentru elevi!
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

ŞOCANT - Acuzaţiile de blat din fotbal nu ocolesc competiţiile pentru elevi!
Dan Neicu, părintele unui elev de clasa a III-a care consideră că blaturile din fotbalul românesc pleacă din şcoala primară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Câţiva părinţi ai căror copii învaţă la Şcoala Gimnazială nr. 13 din Galaţi s-au arătat extrem de nemulţumiţi de cea mai recentă competiţie de fotbal interşcolar din municipiu, întrecere care – spun ei – ar fi fost măsluită * „Înaintea ultimului meci, adversarul nostru, Şcoala 18, s-a retras din întrecere, situaţie care a favorizat Şcoala 29”, acuză grupul de gălăţeni reprezentat de Dan Neicu, om de afaceri dunărean *


 

Pare greu de crezut că şi la un nivel atât de redus există interese care să primeze fairplay-ului, dar câţiva gălăţeni, părinţi de copii de 8-10 ani, ne-au căutat la redacţie pentru a băga mâna în foc că despre corectitudine se poate vorbi numai la trecut. Pe scurt: cea mai recentă competiţie inter-şcolară din municipiu la minifotbal, clasele I-IV, a fost câştigată de Şcoala Nr. 29 „Sf. Ana”, dar contestatarii susţin că ierarhia finală s-a făcut pe genunchi.

„Au fost cinci grupe, iar câştigătoarele lor trebuiau să joace fiecare cu fiecare pentru desemnarea campioanei pe oraş. S-a jucat până la ultimul meci, Şcoala 13 cu Şcoala 18, care nu s-a mai ţinut deoarece Şcoala 18 s-a retras din întrecere. Rezultatele Şcolii 18 au fost anulate, a pierdut toate meciurile cu 3-0, iar Şcoala 29 ar câştiga competiţia la două goluri în faţa noastră. Noi, dacă am bate cu 10-0 pe cei de la Şcoala 18, am fi campioni, că Şcoala 18 a pierdut cam la acest scor mai toate jocurile. De ce s-au retras, ce-i asta?”, acuză Dan Neicu, om de afaceri local, tată de copil de clasa a III-a, în numele mai multor părinţi de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” nr. 13.

„Un arbitru ne-a spus că treaba e aranjată!”

Neicu opinează că ar exista unele interese pentru ca povestea de faţă să se transforme într-un blat absolut incredibil. „Un arbitru din această competiţie, profesor de educaţie fizică, ne-a zis că ne chinuim degeaba, că treaba este aranjată că nu ştiu ce profesor şi-ar da gradul şi ar avea nevoie de rezultate. Sunt interese mari, şcoala câştigătoare urmând să meargă la faza zonală, apoi la marea finală. Ce le spunem noi copiilor noştri când ne întreabă de ce nu se mai joacă ultimul meci? Domnule, poate batem numai cu 9-0 sau pierdem, dar de ce să nu ne apărăm şansa pe teren?”, adaugă consternat gălăţeanul. În această fază municipală, şcolile 13 şi 29 au remizat, scor 1-1, aşadar departajarea se face numai la golaveraj. 

Explicaţii puţin diferite de la Şcoala 18

Oficialii şcolii care a declarat forfait înaintea ultimului joc se amuză pe seama subiectului, afirmând că acuzaţia este puerilă. Există o singură problemă: directorul general şi antrenorul echipei de 5+1, celebrul Felix Păun, descoperitorul marelui campion la box Lucian Bute, argumentează diferit părăsirea competiţiei! „Am auzit de la domnul Păun că nu se mai putea deplasa la sala unde s-a jucat, era problemă cu deszăpezirea”, ne-a declarat Mihai Păvălaşcu, şeful instituţiei acuzate, în vreme ce părintele din ring al lui Bute a dat vina pe situaţia medicală nefavorabilă a lotului: „Am avut unii copii bolnavi, au fost răciţi mulţi dintre ei, la penultimul meci chiar ne prezentaserăm cu doi lipsă. Ştiţi doar ce geruri au fost, era greu să-i convingem şi pe părinţi să-i mai lase. Nici nu ştiu cine s-a calificat mai departe şi nici nu mă interesează.”

Şi totuşi se joacă?

Scandalul a ajuns şi la Inspectoratul Judeţean Şcolar Galaţi, responsabilul pe probleme de educaţie fizică şi sport, inspectorul Emilian Pătru, afirmând că s-a făcut din ţânţar armăsar. „Să fim serioşi! Nu mă aflu momentan în Galaţi, dar vă spun un singur lucru: nu există în Galaţi vreun profesor care să-şi dorească să piardă un meci la asemenea nivel. Echipa de la Şcoala 13 trebuia să fi câştigat meciul direct cu Şcoala 29 şi se încheia discuţia”, comentează inspectorul Pătru, dar profesorul Felix Păun anunţă că este dispus să joace partida mult-acuzată. „Nicio problemă, vom juca dacă se va decide acest lucru”, a conchis reputatul tehnician de box, implicat într-un scandal fotbalistic, mai ales că jocul s-ar desfăşura în sală ca toate meciurile competiţiei.

Citit 4439 ori Ultima modificare Joi, 01 Martie 2012 19:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.