La Cupa „Peluza Sud Galaţi”: Fanii Oţelului au protestat la adresa acţionarilor
Foto: Suporterii Oţelului n-au ratat prilejul unor mesaje de protest nici la propria competiţie

La Cupa „Peluza Sud Galaţi”: Fanii Oţelului au protestat la adresa acţionarilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Suporterii au găsit loc de protest faţă de acţionarii Oţelului, sâmbătă, chiar şi la propria competiţie, organizată la finalul fiecărui sezon * Prim-planul l-au avut bannerele cu mesaje dure împotriva preşedintelui Consiliului de Administraţie *

Principala scandare a suporterilor, strânşi să serbeze prin fotbal încununarea unui campionat încheiat onorabil de echipa favorită, a avut ca ţintă clară acţionariatul care menţine starea de incertitudine de la club: „Ne vom uni suporteri toţi/ Şi vom scăpa clubului de hoţi”. N-au lipsit nici bannerele întinse pe gardul din jurul terenului cu mesaje adresate lui Ionel Borş, preşedintele Consiliului de Administraţie, pe care-l consideră drept capul răutăţilor de la club

De altfel, suporterii au spus că aceste mesaje şi scandări sunt doar un preambul al unui amplu protest pe străzile oraşului pe care îl plănuiesc pentru vineri, 22 iunie, între orele 18.00 şi 21.00. Documentele pentru autorizare au fost depuse la Primărie pentru a doua oară, după ce iniţial cererea de prostest a fost făcută dispărută, fără a se acorda un răspuns, deşi legal ar fi trebuit să se ia o decizie după maximum două zile lucrătoare.

Paraschiv, favoritul fanilor

Printre bannerele afişate pe gardul terenului şi-a făcut loc şi unul cu care toată lumea s-a înghesuit să se pozeze, având mesajul „Respect, Para!”, gest generat de recenta decizie a antrenorului Dorinel Munteanu de a-l exclude din lot pe fostul căpitan.

„Pentru noi, Paraschiv este cel mai reprezentativ jucător al Oţelului, este cu o clasă peste oricare din atac, dar decizia nu ne aparţine nouă. Vrem ca Para să rămână alături de club în continuare şi totdeauna va avea respectul nostru pentru ceea ce a făcut la Galaţi”, a spus unul dintre cei prezenţi la competiţia suporterilor.

Prezenţă surpriză a unui fost „oţelar”

Ajunsă la cea de-a şasea ediţie, Cupa “Peluza Sud” Galaţi, a avut la start cinci echipe, reprezentând câte o facţiune a galeriei: New Order, Grupa C, Suporter Club “Oţelul Galaţi” (SCOG), Dunărea Bătrână şi invitaţii speciali, suporterii echipei Delta Tulcea.

Cei mai nărăvaşi au fost rebelii de la Grupa C, care au încercat să pună măcar de-un blat prin bannerul “Dai trei beri la Grupa C şi ai toate punctele”, iar apoi au făcut şi un transfer de senzaţie, cooptându-l în echipă pe Cristian „Cici” Crăciun, fostul fotbalist de la Oţelul.

Competiţia propriu-zisă a fost câştigată de SCOG, care mai are trei trofee în palmares, iar pe locul doi s-au clasat băieţii de la New Order, pentru a patra oara pe poziţia secundă de când s-a lansat Cupa „Peluza Sud”.

EX FOTO: Suporterii Oţelului n-au ratat prilejul unor mesaje de protest nici la propria competiţie

Citit 1983 ori Ultima modificare Duminică, 17 Iunie 2012 19:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.