Expediţia Pamir 2012: Ultimele pregătiri în Kirghistan

Expediţia Pamir 2012: Ultimele pregătiri în Kirghistan
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Gălăţeanul Tiberiu Pintilie şi cei cinci camarazi cu care va urca spre vârful Lenin * Au plecat spre tabăra de bază, aflată la 3.600 de metri altitudine

Echipa alpiniştilor români formată din Adrian Fako, Lucian Roşu, George Porancia, Gabriel Iliaş, Andrei Cumpănăşoiu şi gălăţeanul Tiberiu Pintilie se afla joi seară în formulă completă în oraşul Osh din Kirghistan, făcând ultimele pregătiri înainte de plecarea spre tabăra de bază (altitudine 3.600 de metri) a ascensiunii spre faimosul vârf Lenin din Pamir, cu o înălţime de 7124 metri. „Acum alergăm în formula trei echipe de câte doi, după igienă, mâncare, cartele telefonice, exchange şi, cel mai important, transport”, au transmis Tibi Pintilie şi Adrian Fako, în culmea fericirii că au găsit în sfârşit o „crâşmă unde o kirghiză ştie engleză”. Din ţară s-a plecat în două minigrupuri de câte trei. Primii care au ajuns au fost Adrian, Gabi si Andrei, prin Kiev, unde au aştepat şase ore pentru a zbura până la Bishkek, cel mai mare oraş kirghiz. A urmat un drum chinuitor până în Osh (al doilea oraş al ţării respective), 700 de kilometri străbătuţi în 12 ore, schimbând patru maşini (cu două pene). A urmat crunta dezamăgire de la cazare. „Hotelul ales şi recomandat de Luci este sublim: alergăm «carcalacii» prin cameră şi nu ţipăm decât dacă este şobolanul mai mare de 30 cm în baie. Lustra este cu cristale, probabil făcute din geamul lipsă de la uşa. Nu ne înţelegem deloc cu localnicii însă strigă ei după noi când trebuie să plătim ceva”, povestea Adi Fako, mulţumit că au măcar unde să se întindă pentru somn, după două zile în aeroport, avion şi maşini.

Aventura continuă

Miercuri, s-a reunit grupul în formulă completă, după ce au ajuns Tibi Pintilie, Lucian şi George, care plecaseră din ţară marţi, pe altă rută, prin Istanbul. Au ajuns la Osh, tot via Bishkek, mulţumiţi că au scăpat de grija vizelor pentru Kirghizstan şi Tadjikistan şi că au rezolvat şi problema cu buteliile pentru taberele superioare pe munte. „Mulţumim în mod special consulului român din Kazachstan pentru obţinerea vizei în timp record”, a precizat Tibi.

Expediţia Pamir 2012 are două ţinte. După ascensiunea spre vârful Lenin va urma cea de-a doua fază a proiectului, din care vor face parte Tiberiu Pintilie, Lucian Roşu şi George Porancia. Cei trei vor pleca spre Tadjikistan, unde ţinta lor este cel mai înalt vârf din lanţul Pamir, vârful Kommunismus (7.495 metri), astăzi cunoscut sub numele de Ismoil Somoni.

Citit 1899 ori Ultima modificare Vineri, 06 Iulie 2012 16:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.