TOP SPORT – GALAŢI 2012: Cristiana Frumuz, laureata CSU

TOP SPORT – GALAŢI 2012: Cristiana Frumuz, laureata CSU
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Clubul Universitatea şi-a stabilit clasamentul celor mai buni zece sportivi după activitatea desfăşurată în acest an.

Atleta CRISTIANA FRUMUZ (atletism) a întrunit toate sufragiile pentru a fi plasată în fruntea listei, dar recomandată şi de rezultatele înregistrate. Iată-le: locul I la cros montan, locul I la semimaraton, ca şi la cros, vicecampioană naţională la 5000 m şi medalie de bronz la Campionatul Balcanic de cros – în întrecerile individuale. Notabile sunt şi realizările cu echipa CSU: locul I la cros, semimaraton, cros montan şi crosul Balcanic.

2. Nicu Mitu – veteranul clubului, practicant al sportului navomodelismului. Are patru clasări pe locul întâi în Campionatul Naţional: clasa F5M, clasa F5 10; clasa F5 E şi micro-magic.

3. Ionuţ Ghiţă (atletism) campion naţional de cros şi câştigător a crosului „Cupei României”, vicecampion la cros montan Campionatul Balcanic – la individual, respectiv, trei locuri I cu echipa, la cros, semimaraton, maraton şi medaliat cu bronz la Crosul Balcanic.

4. Cristinel Irimia (atletism – antrenor, Veronica Budileanu Marinescu) – locul II la cros şi trei la maraton şi semimaraton – la individual; locul I la cros şi trei medalii la bronz la semimaraton, maraton şi Crosul Balcanic cu echipa.

5. Daniel Vartolomei (aeromodelism) – patru titluri naţionale la tot atâtea clase: F4B – individual, respectiv F4B, F3A şi F1 – Max, cu echipa.

6. Daniel Ciosu (modelism – machete) – două locuri I la clasa C3A şi CE machete – la individual şi un loc III la clasa C cu echipa.

7. Miguel Tucă (modelism – navomodele) – două locuri I la individual: clasele ECO standard şi ECO expert, respectiv, locul I cu echipa la ECO standard.

8. Bogdan Golat (baschet) – calificarea, cu echipa, la turneul final al Campionatului Diviziei B.

9. Ana Maria Berdilă (volei) – cea mai talentată jucătoare din lot.

10. Viorel Bursuc (handbal) – cel mai valoros jucător al echipei.

Citit 2302 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Decembrie 2012 16:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.