Antrenorul Oţelului îşi povesteşte trăirile primul său sezon ca tehnician în prima ligă * Pentru anul viitor, „Tase” crede că poate câştiga primul său trofeu, mai ales că aşteaptă ca lotul să fie întărit cu 6-7 transferuri
Viorel Tănase intră pentru prima dată în vacanţă ca antrenor în Liga I. A preluat echipa cu cinci puncte după şase etape, iar cu el pe bancă s-au obţinut 17 puncte în 13 partide, bilanţul fiind întregit de calificarea în semifinalele Cupei României, după trei victorii fără gol primit. Privind în urmă, cea mai mare mâhnire a sa este ostilitatea cu care a fost tratat încă de la începutul mandatului de o parte a suporterilor, iar profesional eşecul de pe teren propriu cu CSMS Iaşi.
- Cum caracterizezi perioada de până acum la cârma echipei?
-Am venit cu mult entuziasm şi am crezut că pot realiza mai multe puncte. Am avut însă o evoluţie oscilantă, cu toate că sunt jucători cu mare experienţă în lot, cu performanţe mari în spate. Din păcate, am avut şi foarte mulţi indisponibili în fiecare etapă, a cântărit foarte mult aspectul accidentărilor, dar nu vreau să-mi creez neapărat o scuză din asta. Totuşi, am realizat patru victorii foarte importante, cu Astra şi Vaslui, echipele de locurile doi şi trei, cu Gaz Metan, echipă ce evolua în urmă cu un an în cupele europene şi la Rapid. Au fost şi jocuri în care am terminat la egalitate nemeritat, pentru că am dominat adversarul la toate capitolele. Singurul meci în care am fost dezamăgit de jucătorii mei a fost cel cu CSMS Iaşi, în care am fost umiliţi pe teren propriu.
- Eşti mulţumit de parcursul de până acum al Oţelului?
-Nu sunt mulţumit în totalitate. Ne-a mers bine în Cupa României, cu trei victorii fără niciun gol încasat, dar în campionat cred că trebuia să mai luăm în jur de opt puncte după jocul exprimat pe teren şi astfel am fi fost în primele zece, aşa cum mi-am dorit când am preluat echipa.
- Cât de greu a fost să preiei conducerea echipei, venind după performanţele lui Dorinel Munteanu?
-Ştiam foarte bine la ce mă înham, că nu va fi uşor. Ştiam că Dorinel va rămâne în istoria clubului, iar prezentul şi viitorul îmi pot aparţine prin rezultate cât mai bune. A fost o ofertă ce nu putea fi refuzată, orice jucător care evoluează 20 de ani la un club îşi doreşte ca, după ce-şi încheie cariera de fotbalist, să devină antrenor sau parte din clubul la care a activat.
- Cum îţi explici reacţia suporterilor deseori ostilă la adresa ta de când eşti antrenor la Galaţi?
- Am stat şi m-am gândit foarte mult la primirea ostilă de care am avut parte. Din start au fost persoane care criticau numirea mea pe banca tehnică, de parcă aş fi venit de la o echipă rivală, nu ca unul cu cea mai mare parte a carierei în acest club. S-a invocat că n-aş avea experienţă şi că n-aş fi pregătit, fără să se ţină cont că am parcurs toate treptele şi a fost un pas firesc. E inexplicabil cum o parte a galeriei din Peluza Nord încă de la meciul cu Viitorul îmi strigau demisia, deşi era abia primul meu meci de pe teren propriu. Nu i-am înţeles pe cei care au scandat împotriva mea, dar eu respect toţi suporterii, mai ales că ştiu că sunt şi care mă susţin. Totuşi, fanii adevăraţi trebuie să susţină echipa, nu mă interesează ce strigă pentru mine, vreau doar ca echipa să fie susţinută. Până la urmă şi la Dorinel Munteanu a fost la fel la început. Mi-aş dori să câştig şi eu campionatul sezonul următor, aşa cum s-a întâmplat şi la el (n.r. - zâmbeşte). Până atunci am un test de trecut în Cupa României, unde vreau să ne impunem.
- Cum îţi explici că au alternat rezultatele foarte bune cu unele înfrângeri neaşteptate?
- Am încercat să le dau libertate pe teren jucătorilor şi a durat până s-au obişnuit. Am început mai greu, cu câteva rezultate de egalitate în meciuri pe care trebuia să le câştigăm, la ce exprimare în teren am avut. I-am încurajat, ştiam că trebuie să vină şi rezultatele. Apoi, după o serie de meciuri bune, cu câteva victorii importante şi calificarea în semifinalele Cupei, am avut parte de acel eşec inexplicabil cu CSMS Iaşi. Asta m-a supărat cel mai mult, dar probabil a venit şi pe fondul unei oboseli psihice după foarte multe jocuri sub presiune. Îmi doresc să nu avem parte de mai mult de un accident pe an, aşa cum se întâmplă la echipele mari.
- După 16 ani, Oţelul a reuşit o victorie istorică în Giuleşti. Te-ai aşteptat la un asemenea rezultat?
-Sincer, mă aşteptam, după discuţiile individuale cu jucătorii în săptămâna premergătoare, plus pregătirea tactică a partidei. Le-am spus că vom câştiga, unii dintre ei chiar se mirau, alţii au căpătat şi mai mare încredere. Pe lângă victorie, a impresionat jocul nostru pentru că scorul a fost mincinos, puteam să ne impunem lejer la cel puţin trei goluri diferenţă.
- Inkango a fost schimbat la puţin timp după ce intrase în teren. De ce o decizie atât de dură?
-Înainte de a intra, am discutat cu Bruce, l-am întrebat dacă e apt 100 la sută şi dacă a înţeles sarcinile de joc. I-am cerut să coboare cu Bozovici pe faza defensivă, pentru că acolo forţau rapidiştii, iar pe atac să deschidă jocul în flancuri pentru a crea spaţii pentru ceilalţi mijlocaşi. Nu şi-a respectat sarcinile şi riscam să fim egalaţi. Asta nu înseamnă că nu mă bazez pe Inkango, e un fotbalist valoros şi a dovedit-o în mai multe rânduri. Am vorbit cu el o jumătate de oră după joc şi i-am explicat, iar a doua zi, la analiza video, a spus chiar că şi el s-ar fi scos de pe teren dacă era în locul meu.
- Care sunt posturile deficitare la echipă şi cam câţi jucători ţi-ai dori transferaţi acum?
-Avem nevoie de cel puţin 6-7 jucători, unul dintre ei a şi fost acontat, Zaharia de la CS Severin. Cu el ne-am întărit la mijloc pe partea stângă, acum ne mai trebuie un mijlocaş central, un playmaker care să poată evolua în spatele vârfului, plus un atacant. Trebuie să ne acoperim şi în poartă, iar în defensivă e nevoie de un jucător pe flancul stâng.
- Ce mesaj le transmiţi fanilor echipei?
-Un sincer „La Mulţi Ani!”, cu tradiţionalul „sănătate, că-i mai bună decât toate” şi un an 2013 cât mai fericit alături de Oţelul. Ştiu că avem suporteri cunoscători de fotbal şi mi-aş dori să fie întotdeauna alături de echipă pentru a putea fi răsplătiţi prin rezultate.
