Victoria hocheiştilor gălăţeni la Steaua amână verdictul pentru weekend
Foto: La Gheorgheni, lotul gălăţenilor va fi fortificat şi prin apariţia pe gheaţă a lui Andrei Nuţu

Victoria hocheiştilor gălăţeni la Steaua amână verdictul pentru weekend
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa de hochei pe gheaţă CSM Dunărea Galaţi şi-a păstrat intacte şansele de calificare în semifinalele Ligii Naţionale după cele două jocuri susţinute la mijlocul acestei săptămâni în Bucureşti, contra celor de la Steaua.

Dunărea avea nevoie de cel puţin o victorie din dubla cu Steaua pentru a nu ieşi din cursa calificării, pe care a reuşit-o miercuri seară, după ce primul meci îl pierduse marţi cu 2-8. În al doilea joc, gălăţenii au dominat autoritar şi s-au impus cu 7-2 (2-0, 4-2, 1-0), golurile fiind marcate de Vylicil 2, Persson 2, Geru, Rosenberg şi Kristan.

A fost seara perfectă pentru gălăţeni, pentru că principala contracandidată a gălăţenilor, CSŞ HSC M. Ciuc, care câştigase primul joc cu Progym Gehorgheni, deşi a condus la prima pauză cu 1-0, a cedat în cele din urmă cu 1-4. Dacă se impunea şi de data aceasta, Dunărea ar fi avut nevoie şi de ajutorul steliştilor în ultima rundă, care să câştige ambele dispute de la M. Ciuc.

În clasament, Dunărea e pe locul doi (calificant) cu patru puncte avans faţă de ciucani şi cu zece faţă de Progym.

Sâmbătă şi duminică se joacă ultima etapă, cu meciurile Progym – Dunărea şi CSŞ M. Ciuc – Steaua, iar luni şi marţi sunt programate jocurile restanţei dintre CSŞ M. Ciuc şiProgym. În condiţiile în care se acordă trei puncte la victorie, pentru a-şi păstra locul secund şi să ajungă în semifinale Dunărea are nevoie să câştige ambele jocuri de la Gheorgheni (sâmbătă ora 15.00, duminică ora 11.00) şi să aştepte o victorie din două jocuri a Stelei la M. Ciuc, caz în care partidele restanţă de luni şi marţi nu ar mai conta.

Citit 878 ori Ultima modificare Joi, 14 Martie 2013 20:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.