Înfrângere neaşteptată pentru gălăţeni! Gloria - Oţelul 2-1

Înfrângere neaşteptată pentru gălăţeni! Gloria - Oţelul 2-1
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După victoriile succesive cu CFR Cluj şi Pandurii, gălăţenii au pierdut neaşteptat pe terenul ultimei clasate, cu toate că au reuşit să deschidă scorul prin Paraschiv. Dacă prima repriză a fost ştearsă din toate punctele de vedere, fără ocazii şi fără un ritm de joc susţinut, în partea secundă au fost consemnate toate golurile partidei. Schimbările de la pauză păreau să fie şi mutările câştigătoare, după ce nou-intratul Paraschiv relua în plasă centrarea lui Iorga pentru deschiderea scorului. Fără ca nimic să anunţe un final de coşmar pentru Oţelul, Grahovac a gafat incredibil, a scăpat mingea în poartă la un şut-centrare al lui Răzvan Radu, pierdut prea uşor din marcaj de Ljubinkovici. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, peste numai cinci minute, şutul lui Enescu de la distanţă a fost respins cu greu de Grahovac, iar Feher a punctat din pasa lui Antonache. Final 2-1 pentru Gloria şi Oţelul mai are mult de muncă până să ajungă o echipă cu pretenţii europene.

FC Oţelul: Grahovac - Cojoc, Sîrghi, Benga, Ljubinkovici - Iorga, Giurgiu, Neagu - Marquinhos (Vancea 82), Didi (Paraschiv 46), Stromajer (Astafei 46). Antrenor: Petre Grigoraş.

Citit 1399 ori Ultima modificare Vineri, 15 Martie 2013 23:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.