FCM Dunărea ar trebui să piardă prin forfait. Gafă colosală a băncii tehnice
Foto: FOTO: Sorin Pană

FCM Dunărea ar trebui să piardă prin forfait. Gafă colosală a băncii tehnice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Stafful tehnic şi organizatoric al echipei de ligă secundă FCM Dunărea Galaţi a făcut-o lată rău sâmbătă, la partida disputată pe teren propriu cu Delta Tulcea, din cadrul etapei a 17-a. Pe teren meciul s-a decis dramatic, în al doilea minut al prelungirilor, când oaspeţii au marcat golul victorie cu o execuţie de poveste a puştiului Claudiu Dragu (21 de ani), care a prins un trasor de la 40 de metri sub transversală pentru victoria cu 2-1 a celor de la Delta Tulcea. Însă, toată alergătura şi încrâncenarea jucătorilor celor două echipe a fost degeaba, eforturile lor fiind anulate de o gafă de amatori a celor de pe banca tehnică de la FCM Dunărea.

În minutul 83 au făcut o schimbare, Şomodean în locul lui Chebac, în urma căreia au rămas în teren cu o echipă care nu mai avea în componenţă minim doi jucători sub 21 de ani, aşa cum îi obligă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Activităţii Fotbalistică (ROAF) prin articolul 46, punctul 11. Astfel, după ce foaia de arbitraj şi raportul observatorului vor ajunge la comisiile federale, în mod normal ar trebui luată decizia pierderii meciului de către Dunărea cu 0-3, conform punctului 14 din acelaşi articol 46 al ROAF, nefiind nevoie de contestaţia echipei adverse.

“Toţi cei de pe bancă sunt vinovaţi. Toţi! Aşa am ajuns, să exult la golul de senzaţie al lor din prelungiri? M-am bucurat ca şi cum am fi înscris noi, pentru că altfel toţi ar fi zis că a fost blat, că am făcut acea schimbare intenţionat, a răbufnit după meci Auraş Braşoveanu, preşedintele FCM Dunărea Galaţi.

 

Meci dominat de tulceni

În ceea ce priveşte derularea ostilităţilor pe terren, aşa cum apreciam în avancronica acestei partide, derbiul echipelor dunărene a oferit un joc interesant. Oaspeţii s-au văzut mai mult în prima parte, însă fără a periclita buturile apărate de Olaru. În schimb, mai pragmatici au fost gălăţenii, care au pucntat în minutul 30, când pasa lui Iulian Apostol l-a lăsat pe Chipirliu singur cu portarul şi atacantul venit de la Oţelul a deschis scorul. După gol a fost rândul dunărenilor să stăpânească terenul, deşi ocaziile de gol nu au abundat.

După pauză, iniţiativa a trecut de partea tulcenilor. Aceştia au acoperit bine terenul, au combinat mult de unde a rezultat o suită de ocazii favorabile. Vişan Creţu a tras în bara transversală din afara careului, Neagu a reluat din foarfece peste poartă, eforturile oaspeţilor concretizându-se în min. 73. Apostol s-a complicat şi a fost deposedat la centrul terenului, contraatacul oaspeţilor fiind oprit prin fault; apoi arbitrul a acordat un corner contestat de gazde, fază din care Emil Nanu (care jucase la Dunărea cu ani în urmă) a egalat tabela. Cu 1-1 s-a mers până în minutul 90+2, când mijlocaşul Dragu a prins un şut formidabil, de la circa, 40 metri, înscriind imparabil, sub bară!

Antrenorul gălăţenilor, Vali Stan, s-a declarat nemulţimit de prestaţia jucătorilor săi, în special după pauză. „Aşa cum am jucat în repriza secundă, nu puteam obţine un rezultat favorabil. Am greşit nepermis de mult, iar oaspeţii noştri atât au aşteptat şi au profitata din plin”, a spus Stan.

Partida a fost arbitrată de Ionuţ Iugulescu (Târgovişte) – asistat de bucureştenii Gh. Bogdan şi Cosmin Vătămanu.

FCM Dunărea: Olaru – Radu, Hristian, Cucu, Cristea – Cristescu, Chebac, Apostol, Voicu – Chipirliu, Drăgan. După pauză au mai intrat: Grosu, Enache şi Şomodeanu (ultimul fiind o achiziţie rezolvată în aceste zile, el venind din campionatul Greciei, după ce, cu ani în urmă, a jucat şi sub culorile FC Oţelul).

Delta: Stoicescu – V. Creţu, Mişelăricu, Marincău, Scarlat – Câju, Iacob, N. Creţu, Dragu – Neagu şi Nanu. Au mai intrat Olteanu şi Postelnicu.

Citit 2141 ori Ultima modificare Duminică, 17 Martie 2013 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.