Echipa de hochei pe gheaţă CSM Dunărea a ratat semifinalele

Echipa de hochei pe gheaţă CSM Dunărea a ratat semifinalele
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa de hochei pe gheaţă CSM Dunărea a pierdut locul doi, ultimul calificant în semifinalele Ligii Naţionale, în ultima etapă a grupei de baraj. Gălăţenii aveau nevoie măcar de o victorie din cele două jocuri din deplasare cu Progym Gheorgheni ca să mai spere măcar la un joc la rezultatelor favorabil, însă nu au reuşit decât un egal. În primul meci, sâmbătă, Progym s-a impus cu 6-3 (2-1, 2-1, 2-1), pentru Dunărea marcând Persson, Irimia şi Rosenberg. În aceeaşi zi, nici Steaua nu a reuşit victoria dorită de gălăţeni, cedând în deplasare cu CSŞ M. Ciuc, scor 5-2.

Ieri, în al doilea meci, gălăţenii au avut un început dătător de speranţe, conducând după prima repriză cu 3-1 (goluri Persson 2 şi Filip Randa), însă nu au putut ţine ritmul până la final, jocul terminând-se la egalitate, scor 3-3, cu doar un punct pentru Dunărea. A urmat repriza de prelungiri, pentru punctul suplimentar care ar mai fi dat de doi bani speranţă, însă a înscris tot Progym. În celălalt meci al etapei, CSS M. Ciuc s-a impus cu acelaşi scor ca în ziua precedentă în faţa Stelei (deja calificată), 5-2, urcând pe locul doi cu un avans ce nu mai poate fi recuperat de Progym în cele două jocuri directe (restante) de azi şi mâine.

Astfel, în semifinale va fi pe de o parte un duel între prima şi a doua echipă a ciucanilor, respectiv, Corona Braşov şi Steaua de cealalată parte.

Citit 981 ori Ultima modificare Duminică, 17 Martie 2013 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.