Handbaliştii de la CSU Galaţi au câştigat meciul cu Universitatea Târgovişte

Handbaliştii de la CSU Galaţi au câştigat meciul cu Universitatea Târgovişte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Handbaliştii de la CSU au susţinut miercuri după-amiază meciul din cadrul etapei a 19-a a Diviziei A (eşalonul al doilea) în compania formaţiei Universitatea Târgovişte. În acest derbi studenţesc gălăţenii porneau cu prima şansă la obţinerea victoriei, orientându-ne după rezultatul înregistrat în turul campionatului: 34-18. Calculele hârtiei nu au fost dezminţite, elevii lui Mihai Pantea obţinând un succes foarte clar: 46-22. După cum o arată şi scorul, gălăţenii nu au avut niciun fel de probleme, conducând „ostilităţile” din primul minut şi până în cel de-al 60-lea.

Iată jucătorii care au fost trecuţi pe foaia de arbitraj pentru acest meci: Andronic, Vârlan, Condurache - Secară, Dorneanu, Bursuc, A. Grigore, Păun, Nica, Băhnăreanu, Mârşiu, Aniţa, Anghel, Roua şi Valeriu Costea.

După acest succes, CSU a acumulat 21 puncte şi se menţine pe locul al şaselea, într-o serie cu 14 echipe.

Meciul a fost arbitrat de cuplul bucureştean Sorin Dinu – George Dogărescu.

În etapa următoare, CSU se va deplasa la Politehnica Iaşi sâmbătă, 23 martie (în tur, 40-30).

Citit 838 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Martie 2013 16:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.