HC Danubius, în pericol de dezintegrare: Trei memorii la Federaţie, două procese la Tribunalul Galaţi
Foto: Foto: Marius Ionescu

HC Danubius, în pericol de dezintegrare: Trei memorii la Federaţie, două procese la Tribunalul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doar şapte jucătoare mai sunt sub contract, restul fiind concediate * Trei dintre handbaliste au depus memorii la FRH pentru neprimirea salariilor, iar Danubius riscă să primească interdicţie la transferuri


Situaţia echipei feminine de handbal a Galaţiului este în prezent marcată de multe necunoscute. Retrogradată din Liga Naţională, Danubius mai are şanse să rămână în prima divizie doar dacă multipla campioană Oltchim Rm. Vâlcea, rămasă fără susţinere financiară, nu se va înscrie în campionat.

Cele mai mari dileme apar în privinţa jucătoarelor care vor evolua pentru Danubius în campionatul următor, fie el de Liga Naţională sau Divizia A. Conform surselor noastre din cadrul clubului, doar Dana Goldic, Carmen Gheorghe, Iulia Artean, Irina Başa şi cele trei ucrainence mai au angajamente semnate cu Danubius.

Restul handbalistelor au primit preavize de concediere, astfel că nu vor mai putea fi obligate să continue cu Danubius, aspect confirmat de una dintre jucătoarele concediate.

„Sunt liberă de contract din data de 13 iunie, de când mi-a expirat preavizul de concediere. Am ofertă de la altă echipă”, ne-a declarat extrema stânga Delia Mărginean. Alături de aceasta este cert că nici Daciana Curtean şi Cătălina Cioaric nu se vor mai regăsi din sezonul următor în echipa pregătită de Alexandrina Soare. Cele trei handbaliste au depus memorii la Federaţie pentru a-şi primi restanţele financiare, cel mai probabil astăzi urmând să fie analizate de către Comisia de soluţionare.

Verdictul ar putea fi interdicţia de a opera transferuri pentru Danubius, dacă nu-şi achită obligaţiile financiare faţă de jucătoare, caz în care s-ar rămâne în lot doar cu cele şapte jucătoare încă sub contract.

Două procese pe rol

Un alt episod al acestui scandal dintre o parte din jucătoare şi conducerea clubului finanţat de Primăria Galaţi până în prezent cu suma de 1.350.000 de lei (aproximativ 300.000 de euro) este vizibil şi pe portalul on-line al Tribunalului Galaţi. Extrema stânga Mirabela Cricleviţ şi interul dreapta Alexandra Dodan au deschis procese împotriva Asociaţiei Handbal Club Danubius. Obiectul procesului intentat de către jucătoarea Cricleviţ este „drepturi băneşti”, în timp ce Dodan „contestă decizia de concediere”.

Reamintim că oficialii Danubiusului au renunţat la Alexandra Dodan iarna trecută, dar până la sfârşitul sezonului handbalista a rămas cazată la Complexul Sportiv „Siderurgistul”. Mirabela Cricleviţ s-a accidentat la debutul campionatului şi a fost nevoită să suporte o intervenţie chirurgicală care a scos-o din circuit.

Citit 1796 ori Ultima modificare Marți, 18 Iunie 2013 00:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.