Cu ce nemulţumiri a plecat sportiva de la Galaţi, ce reproşuri aduce conducerii clubului şi multe altele despre situaţia care a generat retrogradarea HC Danubius
Avea doar 20 de ani când a sosit la HC Oţelul - fosta echipă de handbal a Galaţiului, transformată în prezent în HC Danubius - şi s-a impus de la primele meciuri. În faţa spectatorilor din Sala „Siderurgistul” a apărut prima dată într-un meci cu Femina Piatra Neamţ, golurile sale din acţiuni personale impresionând. Au urmat sezoane cu participări în cupele europene, după rezultate excelente obţinute în campionat, mereu cu Daciana în rolul omului responsabil cu pasele de gol. Ajunsă în vara anului 2013, sportiva născută la Sibiu a fost disponibilizată de către actuala conducere a clubului Danubius, la finalul unui sezon în care echipa gălăţeană a retrogradat din prima ligă. Preavizul i-a expirat, şi-a făcut bagajele şi a plecat. Toţi anii petrecuţi la Galaţi, toate eforturile depuse pentru handbalul feminin gălăţean nu au contat. Pe lângă faptul că nu i-au fost plătite toate salariile pentru sezonul recent încheiat, regretă că nu a primit nici măcar o strângere de mână.
- De ce pleci de la Galaţi după 9 ani?
- Mi-a fost reziliat contractul de către conducere, printr-un preaviz de concediere. Mai aveam contract până în vara anului 2014. Bineînţeles că mi-aş fi dorit să rămân, dar, din anumite motive, conducerea nu a mai dorit. Chiar şi în vara anului trecut am venit cu inima deschisă la noua echipa. Ştiam deja situaţia aici, cunoşteam pe toată lumea, inclusiv pe actualul preşedinte şi aveam încredere că va fi bine. A contat şi faptul că viitorul meu soţ este din Galaţi.
- Clubul Danubius are restanţe financiare faţă de tine?
- Salariile pe patru luni. Am depus memoriu, vineri, la Federaţia Română de Handbal. Urmează să se judece marţi, din ce am discutat cu domnul Mihail Marinescu (n.r - preşedintele Comisiei de soluţionare a memoriilor).
- Ai evoluat şi pentru Oţelul, şi pentru Danubius, sub două conduceri diferite. Când a fost mai bine?
- Dacă aş compara situaţia de acum, care este una aproape identică cu cea de anul trecut, zic eu că în ultimul sezon al Oţelului a fost mai bine. Am plecat atunci în vacanţă cu restanţe de doar trei luni. Au fost şi alte lucruri. Domnul Dan Pantea (n.r. - preşedinte HC Danubius) şi domnul Anton Coman (preşedinte la HC Oţelul) sunt doi oameni diferiţi. Probabil că s-a văzut lipsa de experienţă a preşedintelui actual. Chiar dacă domnul Coman nu avea experienţă în handbal, avea experienţă managerială.
- Ce i-a lipsit Danubiusului în acest sezon, încheiat cu o retrogradare?
- Aş fi rea să spun că numai preşedintele e de vină. Am greşit şi noi, ca jucătoare. Deşi, părerea mea este că mai aveam nevoie de alte colege. Asta se ştia de la începutul sezonului. Eu, când am semnat contractul vara trecută, am acceptat un salariu mai mic, primind asigurări din partea conducerii că vor exista şi prime. De atunci eram conştientă că nu vor veni primele de victorie pentru că nu aveam un lot puternic. Iar în iarnă mi-au spus că vor face tot posibilul să mai aducă câteva jucătoare. Nu s-a întâmplat acest lucru.
- După 9 ani petrecuţi la Galaţi, cum vezi această retrogradare după 20 de ani de prezenţă continuă în Liga Naţională?
- Chiar dacă nu sunt gălăţeancă, mi-am petrecut mai bine de jumătate din cariera sportivă aici. E ceva foarte urât pentru mine, chiar îmi pare rău că am luat parte. Regret că am continuat la Galaţi. Măcar în ultimul sezon al Oţelului am terminat onorabil şi nu mă gândeam că se va ajunge aici.
- Cea mai frumoasă amintire din anii petrecuţi la Galaţi?
- Am multe amintiri frumoase, dar numai din primii opt ani. Ultimul sezon aş vrea să dispară din gândurile mele. Medalia de bronz din 2008, cu domnul Bădulescu antrenor, apoi un loc cinci. Am avut echipă bună, nu cu nume mari, dar am ştiut să fim unite. Se vedea pe teren că suntem o echipă, iar asta ne-a lipsit la Danubius.
- Regrete?
- Regret perioadele în care m-am accidentat, acestea au fost cele mai grele momente. Regret despărţirea de colegele pe care le-am avut la Galaţi. Toate fetele care acum sunt prin ţară spun că la Oţelul a fost cea mai frumoasă atmosferă unde au jucat. Anul acesta nu s-a mai putut. Probabil a fost diferenţa dintre România şi Ucraina (n.r - ţara celor trei handbaliste transferate astă-vară). Să nu se înţeleagă că ele sau noi suntem de vină. A fost o barieră între noi. Româncele erau undeva, iar conducerea era cu "lotul Ucraina". Au fost privilegiate. Asta nu e în regulă într-o echipă.
- Care va fi viitorul tău handbalistic?
- Nu am luat nicio decizie, am mai multe oferte. Regret că m-a obligat clubul să rămân încă o lună, ne-am petrecut perioada vacanţei la Galaţi. Fiind în preaviz, ne-am respectat programul, am semnat condica. Ne-am strâns toate fetele, am stat împreună câteva ore, ne-am spus problemele. Aşa a vrut domnul preşedinte. Altă chestie, noi fiind în preaviz, a trebut să fim la program din 15 mai, pe când ucrainencele au plecat din Galaţi din ziua următoare. Yulia Zaremba am înţeles, de la preşedintele clubului, că a fost la echipa B a Naţionalei Ucrainei, dar ştim că echipa aceasta nu există. Mai regret că am terminat şi preavizul, am depus şi memoriu la Federaţie, dar nimeni din conducerea tehnică sau administrativă nu a venit să ne luăm la revedere. Asta e, ne judecăm pe cale legală, dar puteam să ne strângem mâna. De exemplu, mă întâlnesc şi acum cu domnul Anton Coman (n.r. - fostul preşedinte de la HC Oţelul Galaţi), ne pupăm, ne salutăm, chiar dacă au fost probleme financiare şi multe greutăţi în perioada respectivă. Chiar a făcut eforturi să ne ţină cu salarii mai mari decât am avut acum. La fel, am rămas în relaţii bune şi cu antrenorii care au pregătit Oţelul, domnii Bădulescu şi Paraschiv, Gabi Artene. Foarte urât s-a purtat actuala conducere cu mine, dar chiar şi cu Cătălina Cioaric, care este gălăţeancă. Nu au fost în stare să ne spună „pa, la revedere”. Asta mi s-a părut cel mai urât!
- În cazul în care Oltchim nu se înscrie în campionat, atunci Danubius ar putea rămâne în prima ligă.
- Nu ştiu ce să zic. Eu ca Federaţie când aş vedea atâtea memorii şi procese... pentru ce să te las în Liga Naţională Nu ţi-ai plătit jucătoarele. Părerea mea, că la lotul actual şi la condiţiile salariale pe care le oferă, în liga a doua e prea bine. Dacă reuşesc, mult succes în prima ligă. Asta doar dacă se întâmplă o minune. În prezent, la echipă mai sunt câteva jucătoare şi în liga secundă va fi greu. Mă repet, mă deranjează ei ca atitudine. În vară toate au fost roz. Mă sunau să nu semnez cu alte echipe, că îmi vor da banii. Că vom face echipă. Şi am stat pe scările de la sală o lună, iar atunci când mi-au pus contractul în faţă văd o sumă la jumătate. Mi-au motivat că nu se poate mai mult. Eram deja în 18 august. Mi-au promis că din ianuarie va fi mai bine, dar am şi acum de primit salariul din decembrie 2012. Plec acum fără niciun regret după tot ce s-a întâmplat. Anul trecut eram tristă când mă gândeam că Oţelul se desfiinţează şi trebuie să plec în altă parte. Acum şi dacă ar veni să îmi dea cel mai mare salariu din ţară nu aş rămâne!
