GALERIE FOTO / Oţelul se mută la Bucureşti! Dosarele au fost mutate de la sediul clubului
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

GALERIE FOTO / Oţelul se mută la Bucureşti! Dosarele au fost mutate de la sediul clubului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

FC Oţelul a intrat într-o nouă etapă din faza degradării clubului, după ce toate actele clubului au fost mutate la Bucureşti, la fel cum se va întâmpla, începând de mâine, şi cu tot personalul administrativ.

Directorul executiv Remus Pascu a dat asigurări că activitatea clubului nu va fi afectată, doar că situaţia Oţelului e mai mult decât ciudată, cu sediul social la Bucureşti şi cu echipa în Galaţi.

„Au fost ridicate toate dosarele pentru a fi puse la dispoziţia administratorului judiciar. După cum ştiţi sediul social al clubului e la Bucureşti şi trebuie să ne supunem. Toţi cei care nu se ocupă de partea sportivă, ci de contabilitate sau ce ţine de partea de birouri se vor muta la Bucureşti”, a spus Remus Pascu.

FC Oţelul a intrat în insolvenţă după ce i-a fost acceptată cererea la Tribunalul Bucureşti. Pe partea sportivă, Oţelul va debuta în noul sezon al Ligii I, luni, 22 iulie, de la ora 19.00, în deplasare contra celor de la Corona Braşov.

Vom reveni cu amănunte.

Citit 1505 ori Ultima modificare Marți, 16 Iulie 2013 14:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.