Cu Petrolul, acelaşi film ca la Pandurii: Oţelul conduce şi pierde iar
Foto: Foto: Sorin Pană

Cu Petrolul, acelaşi film ca la Pandurii: Oţelul conduce şi pierde iar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

S-a repetat scenariul de etapa trecută, roş-alb-albaştrii au marcat primii dar au cedat cu gol încasat spre final * Antrenorul Ionuţ Badea n-a avut fundaş central pe banca de rezerve, iar accidentarea lui Costin l-a prins descoperit


Oţelul a început tare meciul revanşei pentru păţaniile din sezonul trecut cu Petrolul, iar atitudinea ofensivei l-a adus pe Costin în postura de a rata prima mare ocazie a partidei, deviere în bară (6’) la o centrare a lui Iorga din lovitură liberă. Cam la fel a fost şi următoarea fază fierbinte la poarta ploieştenilor (16’), cu celălalt fundaş central al Oţelului, Sârghi, în postură de finalizare, dar a trecut la o palmă pe sub minge singur cu portarul în faţă. Până la urmă, atitudinea ofensivă a roş-albaştrilor a fost răsplătită, Costin deschizând scorul din lovitură liberă de la 35 de metri, şut cu pământul care n-a mai putut fi scos de Pecanha. Însă, euforia din tribună n-a ţinut nici două minute, Petrolul egalând în urma unui corner, cu Alves la finalizare, la fel ca în turul semifinalei Cupei de anul trecut. Apoi, Giurgiu (25’) a preluat în centrul careului, singur cu portarul, dar a tras în Pecanha, iar din acel moment Oţelul s-a cam tăiat, Petrolul dominând până la pauză, cu o ratare a lui Dore (37’) în cont.

Fără Costin, nevoit să iasă din cauza unei accidentări şi fără fundaş central pe banca de rezerve, Oţelul a improvizat cu Filip în premieră retras în defensivă. Contra a mutat şi el chiar la reluare, cu Alcenat şi Priso trimişi în teren, iar repriza secundă s-a jucat de parcă fiecare scaun din tribune ar fi fost un aparat de aer condiţionat, pe contre. Pecanha a pus degetele la şutul lui Astafei (49’), Iorga (74’) a încercat fără succes să pună la vinclu o lovitură liberă, iar dincolo Dore (59’, 61’ şi 67’) l-a exasperat pe Contra, cu trei ratări monumentale, completat de Priso (69’) şi Hamza (78’). În cele din urmă, improvizata apărare a Oţelului a cedat, Hamza punând latul la centrarea lui Priso pentru golul victoriei, cu patru minute înainte de final.

OŢELUL – PETROLUL 1-2 (1-1)

Meci disputat duminică, în etapa a 4-a din Liga I

Stadion Oţelul; spectatori 3.000

Au marcat: Costin 21’/ Alves 23’ şi Hamza 86’

Oţelul Galaţi: Brăneţ – Antunes, Sârghi, Costin (40’ Milea), D. Popescu – Neagu, Filip, Giurgiu – Iorga, Astafei (78’ Paraschiv), Marquinhos (63’ Gavrilă). Antrenor Ionuţ Badea.

Rezerve: 12. Boşneag – 20 Cojoc, 2 Milea, 9 Adăscăliţei, 30 Băjenaru, 10 Paraschiv, 90 B. Gavrilă

Petrolul Ploieşti: Pecanha – Achim (Alcenat 46’), Geraldo Alves, Yamissi, Guilherme – Holban, Mustivar – Boudjema, Teixeira (Hamza 68’), Grozav (Priso 46’) - Dore

Rezerve: 22 Valincius, 2 Alcenat, 9 Hamza, 10 Camara, 20 Doding, 52 Romario Santos, 91 De Lucas

Cartonaşe galbene: Achim 31’, D. Popecu 36’, Texeira 42’, Sârghi 59’, Dore 71’, Hoban 83’

Arbitri: Alexandru Tudor (Bucureşti) – central, Ovidiu Artene (Vaslui) şi Daniel Hulubei (Vaslui) - asistenţi

Citit 1477 ori Ultima modificare Duminică, 11 August 2013 19:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.