Eşecul istoric suferit de Oţelul se lasă cu sancţiuni: „Vor fi măsuri drastice la toate nivelurile”

Eşecul istoric suferit de Oţelul se lasă cu sancţiuni: „Vor fi măsuri drastice la toate nivelurile”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După severa înfrângere suferită de Oţelul la Cluj, scor 2-7, cu CFR, cei din conducerea clubului au anunţat că vor fi aplicate sancţiuni usturătoare


Cel mai negru rezultat înregistrat în deplasare de Oţelul, din întreaga sa istorie, a avut loc luni seară, în meciul de la Cluj cu CFR, scor 2-7. Suporterii au fost uluiţi de umilinţa la care au fost supuşi din cauza unei înfrângeri venită într-un moment foarte prost, Oţelul fiind în zona retrogradării. Aceştia aşteaptă măsuri dure, chiar demisii şi disponibilizări în rândul celor vinovaţi de eşecul usturător.

Narcis Răducan, managerul general al FC Oţelul, a anunţat că vor fi măsuri drastice, dar după o analiză serioasă ce presupune timp. „Vor fi măsuri drastice la toate nivelurile. O să analizăm foarte serios, de aceea nu are sens să ne grăbim. Ne prinde bine şi pauza de o săptămână, avem timp să ne revenim”, a declarat Răducan, care totuşi e de părere că echipa se va redresa. „E un rezultat pe care trebuie să-l uităm cât mai repede şi să revenim. Suporterii nu merită astfel de umilinţe. Rămânem într-o zonă instabilă a clasamentului, dar diferenţa este mică. Din punct de vedere valoric, nu trebuie să ne facem griji. Important este să nu ne mai comportăm ca în această seară. Tot jucătorii trebuie să repare ce au făcut”, a spus managerul Oţelului.

Deocamdată, rămâne Badea

Deşi toată suflarea roş-alb-albastră se aştepta la o demisie sau demitere a antrenorului Ionuţ Badea imediat după meci, conform unor surse din cadrul clubului, deocamdată nu s-a pus problema schimbării pe banca tehnică. Totuşi, nu este exclus ca la presiunea suporterilor acesta să fie înlocuit până la următorul meci de campionat. Pentru Oţelul, urmează jocul de pe teren propriu cu Gaz Metan (sâmbătă, 19 octombrie), după o săptămână de pauză provocată de meciurile din preliminarii ale echipei naţionale. Gălăţenii se află într-o situaţie critică, având doar zece puncte după tot atâtea etape. Deşi se află pe locul 14, primul deasupra liniei de retrogradare, Oţelul se poate considera chiar pe un loc retrogradabil, având în vedere faptul că Viitorul şi FC Vaslui au câte un meci mai puţin. Ba mai mult, echipa lui Porumboiu se află pe loc de retrogradare pentru că a fost penalizată cu opt puncte, sancţiune ce poate fi ridicată până la finalul campionatului, în cazul în care vasluienii vor avea câştig de cauză.

Atmosferă neprielnică în vestiar

Altfel, atmosfera din vestiarul Oţelului nu este deloc propice performanţei. Nemulţumirile sunt tot mai mari, mai ales în rândul jucătorilor vechi, cu performanţe obţinute la Galaţi, în special la adresa antrenorului. De asemenea, conform unor surse din cadrul clubului, jucătorii români nu se înţeleg cu sud-americanii aduşi de Narcis Răducan. Ba mai mult, curios este faptul că Paraschiv, Costin, Brăneţ şi Giurgiu, cei mai în vârstă jucători din lot, au primit fiecare câte un cartonaş roşu în ultimele patru etape disputate.

Citit 2566 ori Ultima modificare Marți, 08 Octombrie 2013 15:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.