Oţelul, plăpând ca-n 2005!

Oţelul, plăpând ca-n 2005!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* A trecut o lună de la ultima victorie a roş-alb-albaştrilor, 1-0 cu CS Otopeni (7 martie), acel meci fiind urmat de prea multe înfrângeri * Antrenorul Grigoraş este derutat de acest şir negru şi n-ar zice pas în cazul în care conducerea îi va propune întreruperea relaţiei: „De unul singur nu-mi voi da demisia!” * Jocul rezultatelor, singura consolare *

Vă mai amintiţi echipa din 2005 a Oţelului, acea trupă blestemată care se înclina ca trestia? Ei bine, de atunci nu s-a mai pomenit ca formaţia-fanion a Galaţiului să adune patru înfrângeri la rând.

Partida de miercuri, de la Vaslui, un 1-2 altfel faţă de precedentele reprezentaţii, vine după o serie incredibilă: 1-2 cu Gloria Buzău, 0-4 cu Rapid Bucureşti şi 0-2 cu Universitatea Craiova. Aproape că nu mai este timp de contemplat noua gardă a roş-alb-albaştrilor – Oţelul a rămas la 29 de puncte, cu numai şapte în plus faţă de primul loc retrogradabil.

Şansa grupării pregătite de Petre Grigoraş vine din altă parte: jocul rezultatelor a fost neaşteptat de bun în toate aceste runde, Farul Constanţa şi Gaz Metan Mediaş, echipele de pe locurile 15 şi 16, nereuşind progrese semnificative.   

Atunci au fost Şunda şi Ion Gigi

Între 29 octombrie şi 27 noiembrie 2005, Oţelul, care aduna numai nouă puncte într-un tur de campionat, pierdea cu FC Argeş (0-1), FC Naţional Bucureşti (2-3), Politehnica Timişoara (0-2) şi Farul Constanţa (0-1).

La primele două jocuri, pe banca roş-alb-albaştrilor s-a aflat Aurel Şunda, pentru ca demisia acestuia să-l promoveze, ca interimar, pe „secundul” Ion Gigi. Director general era tot Marius Stan, revenit la club cu două luni înainte, iar „bazinul” jucătorilor era alcătuit din Urai, Zeciu, Ghidarcia, Dănuţ Munteanu, Mărginean, Izvoranu, Bădescu, Viorel Tănase, Şomodean sau Crăciun.

Singurul „supravieţuitor” al acelei generaţii este fundaşul stânga Silviu Ilie. El a bifat atunci doar cinci minute pe finalul disputei cu Timişoara.

Grig zice că nu ţine cu dinţii de scaun

„Suntem într-o situaţie fără precedent. Eu n-am mai prins aşa ceva de când sunt la Oţelul, ba chiar în întreaga mea carieră n-am mai avut o asemenea serie, patru eşecuri la rând. Când ajungi într-o asemenea situaţie îţi vine să spui multe, să vorbeşti de demisie, de una, de alta”.

„Dacă nici cu Poli Iaşi nu vom câştiga, bănuiesc că voi avea o discuţie cu conducerea clubului şi, dacă se va stabili că eu sunt principalul vinovat, aş pleca fără probleme. Nu mă cramponez de scaun, dar sunt convins că putem redresa situaţia. Echipa nu este retrogradată şi nu se pune problema să plec de capul meu, să las jucătorii la greu”, a comentat antrenorul Petre Grigoraş.

Explicaţie foto: Gabi Paraschiv (în plan secund) şi colegii săi trebuie să se agaţe neapărat de cele trei puncte

Citit 1506 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.