Diseară, în Ghencea: Meciul în care Oţelul îşi poate salva tot sezonul
Foto: Diseară, bucuria victoriei ar fi cea mai dulce din acest sezon

Diseară, în Ghencea: Meciul în care Oţelul îşi poate salva tot sezonul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Roş-alb-albaştrii vor juca în deplasare cu Steaua, pentru calificarea în semifinalele Cupei României


Fotbaliştii Oţelului au şansa ca în această seară să-şi spele toate păcatele din acest an, în partida din sferturile de finală ale Cupei României din Ghencea, ştiindu-se că nimic altceva în afara unei victorii în faţa Stelei nu i-ar face pe suporteri să şteargă mai uşor cu buretele umilinţele din turul campionatului, cum au fost cele cu CFR Cluj sau recenta primă repriză cu Viitorul.

Acest aspect reprezintă motivaţia jucătorilor pe care mizează şi Narcis Răducan, managerul general al Oţelului. "Ştim cât de mare este dorinţa suporterilor de a ne lupta pentru acest trofeu şi ne vom bate din toate puterile pentru a-i mulţumi. Avem şansa noastră, mizez mult pe ambiţia băieţilor de a bate pe Steaua şi de a demonstra că nu este un sezon ratat. Cu o calificare, alta ar fi şi percepţia suporterilor, putem salva o a doua parte a anului mai puţin reuşită", a declarat Răducan.

Referindu-se şi la faptul că duminică Oţelul va juca din nou cu Steaua, de data aceasta la Galaţi, în campionat, Narcis Răducan a adăugat că s-ar bucura şi cu două egaluri, cu condiţia calificării în semifinalele Cupei României, după loviturile de departajare. "Cuminţi am fost, că n-am făcut prea multe puncte, sperăm să ne aducă Moş Nicolae rezultate bune din ambele meciuri", a mai spus Răducan.

Henrique: "Este meciul carierei"

Atacantul brazilian Henrique a spus că, deşi are în palmares câştigarea Cupei Braziliei cu Corinthians, meciul din această seară este cel mai important din cariera sa. "Am ajuns în România de două luni şi, în răstimpul care a trecut, acesta este fără îndoială cel mai important meci al meu, nu doar pentru că e contra Stelei, ci şi pentru că e în sferturile Cupei. Este chiar cel mai important joc al carierei mele, îmi doresc enorm să ne calificăm", a declarat Henrique.

Antrenorul Ewald Lienen a apreciat că echipa sa are şanse la calificare dacă va reuşi să elimine problemele din defensivă de la ultimele meciuri. "Nu suntem deloc mulţumiţi de evoluţia de până acum, primim prea multe goluri. Primul nostru obiectiv este să nu mai încasăm goluri. Acum nu mă gândesc la jocul de campionat de duminică, următorul meci e cel din Cupă şi acesta este cel mai important. Suntem printre ultimele opt echipe rămase în cursă şi ar fi stupid să nu facem tot posibil pentru a ajunge în semifinale. Chiar dacă Steaua printre fruntaşele campionatului, suntem la fotbal, se poate întâmpla orice. Trebuie să facem tot ce este posibil pentru un rezultat bun, pentru noi, pentru club, pentru suporteri", a declarat Lienen.

Antrenorul german continuă să aibă probleme de efectiv generate de accidentări. Pe lângă cei doi fundaşi dreapta indisponibil, Antunes şi Cojoc, acum sunt probleme şi pe celălalt flanc după accidentările de la ultimul meci ale lui Dan Popescu şi Murgoci. O soluţie ar putea fi revenirea lui Silviu Ilie, după o accidentare care l-a ţinut în afara echipei un an şi jumătate, acesta făcând parte din lotul deplasat la Bucureşti. De asemenea, a revenit în lot şi fundaşul central Sergiu Costin, absent în ultima vreme din motive medicale.

Partida din această seară va începe la ora 20.30 şi va fi televizată în direct de ProTV.

Citit 1614 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Decembrie 2013 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.