Oţelul, „exorcizat”: 3-2 cu Poli Iaşi!

Oţelul, „exorcizat”: 3-2 cu Poli Iaşi!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Oamenii lui Grigoraş au scăpat de demoni, de cele patru înfrângeri consecutive care păreau să le semneze sentinţa şi trag aer în piept cât pentru un an întreg * Sălăgeanu şi Bourceanu au marcat primele lor goluri în Liga I, iar Jelev a făcut-o din postura de căpitan, situaţie inedită şi pentru el * La 0-1 a fost suferinţă maximă *

Ce periculos trăieşte Oţelul! Duminică, în duelul moldav cu Poli Iaşi, echipa lui Petre Grigoraş părea să aibă contract cu Asociaţia Stomatologilor din România (sper să existe o astfel de organizaţie). Timp de zece minute - şi apoi în pauza dintre reprize, am văzut mii de guri rămase ca la dentist, două acţiuni care parcă nu anunţau nimic vărsând goluri în poarta Galaţiului, una care începe să scârţâie exact ca jocul roş-alb-albaştrilor.

Bâlbă a primit la vreo unşpe metri de ţintă o minge care parcă era plină cu heliu şi a deviat-o peste un Kolev anesteziat la rândul său: 0-1 (15’). Stadionul se dezumflase de tot, spectatorii care lăsaseră „Festivalul Scrumbiei” pentru fotbalul de Liga I se gândeau dacă n-ar fi mai bine să plece pe Faleză pentru vreo coadă de peşte.

Sălă, omul meciului

Cine să scoată trupa roş-alb-albastră din ghearele matineului? Paraschiv şi Viglianti erau în tribună, iar Jula cu treabă serioasă pe la Energie Cottbus.

Răspunsul era Sălăgeanu! Mijlocaşul care ieşise din circuit după deplasarea de la Otopeni zburda şi parcă ştia că are ceva de spus. Mai întâi a intrat ca un supersonic prin careul oaspeţilor, obligându-l pe Adrian Ilie să-l faulteze ca un bezmetic. Penalti, iar Bourceanu a transformat cu un şut la firul ierbii: 1-1 (25’).

Tot Sălă i-a făcut pe nehotărâţi să rămână pe arena din Ţiglina III: şut din lovitură liberă, de la 19 metri, direct în vinclu: 2-1 (29’)!

Care heliu, „ploua” cu oxigen peste Galaţi, iar Pena putea închide meciul, dar a nimerit numai bara în urma unei acţiuni spectaculoase (40’).

Bulgarul din apărare a pus bomboana pe tort

Când intră în contact cu grăsimile, oxigenul explodează rău de tot – asta se învaţă la chimie! – şi defensiva „oţelară” cam din grăsime s-a apărat în ultimul minut al primei părţi. Montiel a bătut o lovitură liberă de pe dreapta, Cristea a venit la 6 metri şi a trimis cu capul în aţe pentru un incredibil 2-2. Iaşiul chiar nu făcuse nimic altceva, părea groggy din momentul în care gălăţenii răsturnaseră „tabela”, dar prinsese curaj pe parcurs.

Repriza secundă a fost o luptă continuă pentru puncte, iar Oţelul căuta cu ochii închişi şi limba scoasă golul care să-i dea dreptul la viaţă. Pena a nimerit iarăşi bara cu un sfert de oră înainte de final şi, parcă atunci când nimeni nu mai spera, bulgarul Jelev, în premieră căpitan, s-a înălţat peste careul ieşean şi a spart egalitatea cu un „cap” nimicitor (78’). Da, aşa mai merge, putem respira.

Statistica partidei:

OŢELUL – POLITEHNICA IAŞI 3-2 (2-2)

Stadionul „Oţelul” – 5.000 spectatori;

Au marcat: Bourceanu 25’ (pen.), Sălăgeanu 29’, Jelev 78’ / Bâlbă 15’, Cristea 45’;

Cartonaşe galbene: S. Ilie 31’, Sârghi 32’, Jelev 65’, Elek 76’, Kolev 88’ / Ad. Ilie 24’, Onuţ 28’, Viveiros 71’, Cristea 88’;

OŢELUL: Kolev – Râpă, Sârghi, Jelev, S. Ilie – Gârleanu (54’ Iorga), Giurgiu, Bourceanu (80’ Costin), Sălăgeanu (77’ Gado) – Elek, Pena. Antrenor: Petre Grigoraş;

POLITEHNICA: Pleşca – Buta, Onuţ, Ad. Ilie, Pecnik – Viveiros, Milea (87’ Bersnjak), Montiel, Miclea (64’ Jovanovici) – Cristea, Bâlbă (68’ Bratu). Antrenor: Cristiano Bergodi;

Au arbitrat: Marius Avram (Bucureşti) – Sebastian Gheorghe (Suceava), Ionuţ Babadac (Alexandria).

Citit 1824 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.