Revoluţie în fotbalul românesc! FRF are un nou preşedinte, venit din afara „sistemului”

Revoluţie în fotbalul românesc! FRF are un nou preşedinte, venit din afara „sistemului”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Alegerile pentru șefia forului fotbalistic au fost câştigate de Răzvan Burleanu, cel care în campanie a spus că vrea să schimbe din temelii structura federaţiei. „Sistemul” de sub guvernarea lui Mircea Sandu şi-a dat suflarea, zbătându-se până în ultimul moment


5 martie 2014 va deveni o zi istorică pentru fotbalul românesc, dacă promisiunile făcute în campania electorală vor fi respectate. Alegerile pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) au fost câştigate de un om venit din afara „sistemului”, Răzvan Burleanu, ca o dovadă că până şi conducătorii cluburilor şi asociaţiilor sportive s-au săturat de „sistemul” perceput de public şi nu numai ca unul de clan, plin de corupţie.

Preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, a fost ales cu 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.

Turul doi de scrutin pentru alegerea preşedintelui FRF a fost aproape de a fi repetat, deoarece au fost 175 de buletine de vot şi doar 173 de cluburi care şi-au confirmat prezenţa la Casa Fotbalului. În turul doi, trei bilete de vot au fost anulate.

Burleanu, în vârstă de 29 de ani, a primit în primul tur 72 de voturi, iar Avram 59. Al treilea candidat a fost Gheorghe Chivorchian, cu 29 de voturi, în timp ce fostul fotbalist Sorin Răducanu nu a primit niciun vot. Apoi, Chivorchian le-a cerut susţinătorilor săi să voteze pentru Burleanu în turul doi.

Înaintea votului, Marcel Puşcaş s-a retras din cursa pentru preşedinţia FRF şi le-a solicitat membrilor afiliaţi care doreau să-l voteze să-l aleagă pe Răzvan Burleanu.

Emoţii pentru cvorum

Până la începerea Adunării Generale, în orele care au trecut de la evenimentul de marţi, condamnarea definitivă la închisoare cu executare a lui Gheorghe Popescu, candidat cu şanse foarte mari la şefia FRF, s-a vehiculat varianta încercării actualei echipe din conducerea FRF să provoace un absenteism în masă, pentru ca, din lipsă de cvorum, să fie amânate alegerile. Lucrările au început cu un număr de 168 de membri afiliaţi în sală, dintr-un total de 224, întrunindu-se cvorumul (cel puţin 150 de membri în sală).

Oţelul şi FCM Dunărea n-au votat

Un nou moment în care s-a pus această problemă a apărut după pauză, când s-a refăcut numărătoarea, opt cluburi din Liga I figurând ca absente: Steaua, CFR, Pandurii, Ceahlăul, Universitatea Cluj, Oţelul, Gaz Metan şi FC Botoşani. Conform prosport.ro, preşedinţii de la Steaua şi Pandurii, Valeriu Argăseală, respectiv, Eugen Pârvulescu, n-au răspuns prezent deşi se aflau în sală. Narcis Răducan, managerul general al Oţelului, nu se afla în ţară. Nici FCM Dunărea Galaţi nu a avut reprezentant în acest moment. Preşedintele Auraş Braşoveanu era în prezidiu, dar calitatea de membru în Comitetul Executiv nu-i permitea să participe la vot, clubul neavând un alt reprezentant.

Totuşi, la numărătoare a ieşit o prezenţă chiar mai mare decât prima dată, 173 de membri afiliaţi din 224, iar din acel moment era imposibil să se mai ajungă la amânare.

Burleanu către Kassai: „Demisia la mine pe birou”

Noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, i-a cerut secretarului general al federaţiei, Adalbert Kassai, să-şi dea demisia, pentru a nu fi nevoit să-l dea afară. "Domnule Kassai, pe biroul meu aştept demisia dumneavostră, asta ca să nu fiu în postura de a fi dumneavoastră primul om pe care îl dau afară", a declarat Burleanu, imediat după ce a fost anunţat oficial câştigător al alegerilor la şefia FRF.

Burleanu a afirmat, în discursul de după câştigarea alegerilor, că federaţia se îndreaptă spre Occident, după 24 de ani, cât a stat Mircea Sandu ca preşedinte al FRF, "o perioadă cât domnia lui Ceauşescu". "Mulţumesc pentru încredere, este o onoare şi responsabilitate de care mă voi achita cu maxim profesionalism. Am adus lângă mine oameni care nu au legături cu grupurile de interese, iar în câteva zile vom organiza o conferinţă de presă pentru a prezenta noua organigramă. De mâine, trecem la treabă, nu voi mai permite derapaje. De azi, federaţia se îndreaptă cu ochii spre Occident. Au fost 24 de ani, o perioadă cât domnia lui Ceauşescu, o perioadă după care FRF arată la fel de gri. Trebuie ca federaţia să o ia de la zero", a adăugat Burleanu.

Kassai a fost acuzat de contracandidaţii lui Gheorghe Popescu la preşedinţia FRF că i-a făcut campanie electorală în ţară fostului internaţional şi a făcut presiuni în acest sens.asupra celor din Asociaţiile Judeţene de Fotbal

Ultima zvâcnire a vechiului sistem

Înaintea votului, participanţii la Adunarea Generală au aprobat solicitarea Comitetului Executiv de a-l desemna pe Mircea Sandu preşedinte de onoare al FRF. Comitetul Executiv i-a mai acordat lui Sandu şi o rentă viageră pentru acesta de 6.250 de euro pe lună (75.000 de euro pe an). În plus, acesta va primi şi o maşină de serviciu, ale cărei costuri vor fi suportate de FRF. De asemenea, printre beneficiile de care se va bucura Mircea Sandu se mai numără, potrivit Prosport, administrarea spaţiului de la etajul doi al unei clădiri aparţinând de FRF, diurnă de 500 de euro pe zi la deplasările în străinătate, precum şi orice intervenţie chirurgicală suferită în străinătate.Ne

Răzvan Burleanu a declarat că această rentă va fi un obstacol în calea unui eventual dialog cu Sandu. "Nu ştiu care va fi relaţia mea cu Mircea Sandu din noua poziţie pe care o va avea, dar atât timp cât va avea acea rentă viageră nesimţită va fi greu să găsească un partener de discuţie în mine", a spus Burleanu la Arena Naţională, înaintea meciului amical dintre reprezentativele României şi Argentinei (scor 0-0).

Citit 1661 ori Ultima modificare Joi, 06 Martie 2014 11:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.