TENIS/ VEZI cine a luat „Cupa Dunării”

TENIS/ VEZI cine a luat „Cupa Dunării”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

Festivalul „Dunărea noastră” a avut printre activităţi şi un turneu de tenis pentru amatori, în parteneriat cu Viva Club. La acest eveniment sportiv inedit au fost prezenţi pe tabloul principal 22 de gălăţeni. Luni dimineaţă, în semifinale, Sebastian Capţan  l-a învins pe Bogdan Silitră, în trei seturi 6-2, 6-7, [15-13], iar brăileanul Ionel Duţu a fost învins de George Bitere, scor 6-2,6-2. Finala a fost una în care tinereţea lui Bitere a fost echilibrată de experienţa şi constanţa lui Capţan. „Cupa Dunării” a fost câştigată de Bitere, care l-a învins pe Capţan, cu scorul 6-1, 6-2. Premiile finaliştilor au fost de 500 lei – învingătorului, respectiv, 250 lei – învinsului. Ceilalţi doi semifinalişti au primit fiecare 125 lei.

George Bitere

„Am avut un meci dificil. Şi în semifinală a fost greu, când am întâlnit un fost campion de juniori. Pentru mine este o victorie mare, mai ales că este şi mai tânăr, cu vreo 10 ani. Orgolii sunt ca peste tot, fiecare a vrut să câştige, iar din punct de vedere fizic nu am fost foarte apt, am încercat să joc până la ultima minge”, ne-a declarat Sebastian Capţan.

Sebastian Capţan

„Chiar dacă a fost doar un turneu de amatori, pregătirea trebuie să fie continuă”, a spus George Bitere.  
„Este o  experienţă inedită, iar după 5 ani de pauză, la iniţiativa lui Florin Şipoş, am acceptat să joc în acest turneu. Este un lucru benefic, atât pentru  sănătate, cât şi pentru cultura copiilor, care sunt crescuţi şi educaţi în spiritul IT-ului în acest moment. Transmit tuturor părinţilor: lăsaţi copiii să facă sport, orice fel de sport. Avem datoria să-i direcţionăm spre un sport, care să le şi placă, căci astfel vom avea sănătate, capacitate de gândire şi o educaţie mai bună”, ne-a declarat Bogdan Silitră, unul dintre semifinalişti.

Citit 826 ori Ultima modificare Duminică, 29 Iunie 2014 19:46

1 comentariu

  • postat de cinste lor Duminică, 29 Iunie 2014 20:39 5.13.227.*** Link la comentariu
    0
    1

    ce bucurosi vor fi copiii ca le-a aparut numele in ziar. astia sint sportivi ce pun mult suflet si ambitie pe teren. bravo lor!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.