ERORI pe BANI publici/ Sala Sporturilor, ÎNCHISĂ din cauza incompetenţei
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

ERORI pe BANI publici/ Sala Sporturilor, ÎNCHISĂ din cauza incompetenţei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Proiectul de reabilitare nu a fost actualizat în funcţie de modificările legislative astfel că acum nu mai sunt întrunite criteriile de prevenire şi stingere a incendiiilor


Seria anomaliilor de la Sala Sporturilor „Dunărea” pare interminabilă. De parcă n-ar fi fost de ajuns cei 13 ani în care n-a fost funcţională şi ritmul lent în care constructorul a lucrat la reabilitare, una prelungită cu un an şi jumătate peste termenul din contract, Sala Sporturilor este din nou închisă pentru competiţii majore. La nici un an de la redeschiderea din octombrie 2013!

Maxim 500 de persoane

Ultima problemă generată de modul iresponsabil în care a fost gestionată reabilitarea, una efectuată pe bani publici, este neîndeplinirea criteriilor legale în materie de prevenire şi stingere a incendiilor. 

Practic, acum sunt îndeplinite condiţiile în materie doar pentru săli cu o capacitate de maxim 500 de persoane, astfel că se pot face antrenamente, dar nu şi competiţii cu afluenţă de public.

Totul a fost cauzat de lipsa de actualizare a proiectului de reabilitare în timpul lucrărilor, în funcţie de modificările legislative. „În momentul realizării proiectului de către Proiect SA se îndeplineau condiţiile pentru funcţionare la capacitate maximă, dar legislaţia europeană s-a schimbat cam acum doi ani şi nimeni nu a ţinut cont de asta”, a explicat Mihai Istrate, preşedintele Fundaţiei Sportului Gălăţean, care va prelua în administrare baza sportivă imediat ce instanţa va acorda personalitate juridică acestei organizaţii. 

Presiune prea mică la hidranţi

În interior nu sunt probleme majore, funcţionează o centrală cu senzori pentru caz de incendiu, însă nu şi la exterior.

„Pompierii ne-au spus că este nevoie de un studiu de foc, efectuat de un specialist în acest domeniu, pe săli mari. Concluzia acestui studiu a fost că este nevoie de şaşe hidranţi, cu o presiune tehnologică de 3,5 atmosfere fiecare. Am luat legătura cu Apă Canal, care ne-a comunicat că sistemul său nu poate asigura decât 2,5 atmosfere”, a mai spus Mihai Istrate.

Conform acestuia, soluţia pentru a se primi autorizaţia de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) o reprezintă construirea unui bazin exterior tampon cu o capacitate de 100 metri cubi de apă, dotat cu pompe care să asigure presiunea necesară la capătul hidranţilor. 

Proiectul pentru această lucrare suplimentară este finalizat şi se speră la o rectificare bugetară din partea Consiliului Local care să prindă costurile necesare. De asemenea, a ajuns pentru avizare şi la ISU. „Documentaţia este depusă la noi în vederea obţinerii autorizaţiei”, a confirmat maiorul Oleg Susanu, din cadrul ISU Galaţi.

Rezolvare până-n octombrie

Mihai Istrate şi cei din Primărie speră ca această problemă să fie rezolvată până la sfârşitul lunii septembrie, atunci când va începe noul sezonul competiţional pentru echipele gălăţene de baschet, volei şi futsal ce evoluează în primul eşalon. 

„Sala Sporturilor are toate avizele necesare funcţionării, cu excepţia 

celui privind prevenirea şi stingerea incendiilor, eliberat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, pentru care suntem în procedură de obţinere a avizului. Sperăm ca până la debutul noului sezon competiţional 2014/2015, Sala Sporturilor să aibă şi avizul PSI”, s-a precizat de către Biroul de presă al al Primăriei Municipiului Galaţi. 

Prima etapă în Liga Naţională de baschet feminin, unde evoluează formaţia Phoenix Galaţi, este programată pe 27 septembrie.

Milioane pentru o reabilitare cu anomalii

Sala Sporturilor „Dunărea” a fost închisă în urmă cu aproape 14 ani pentru că prezenta risc de prăbuşire, se tasase solul la doi dintre stâlpii de rezistenţă. Au urmat destule momente jenante, în care echipele gălăţene au fost nevoite să jaoce în alte oraşe. Formaţia de handbal feminin Oţelul a jucat mult timp la Brăila meciurile din cupele europene, iar fosta campioană la volei feminin CSU Metal şi-a disputat partidele din Liga Campionilor la Bucureşti şi Buzău. În momentul închiderii, se afla în proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului, fiind preluată de Consiliul Local în 2005. Abia în 2010 a fost dată în concesiune Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), pentru ca aceasta să poată finanţa reabilitarea. Lucrările au început în martie 2011, cu o finanţare de 5.610.183 lei (fără TVA) de la CNI, plus o contribuţie a Primăriei de 780.000 de lei – fără TVA. 

Marile probleme au fost generate de faptul că s-a lucrat după un proiect bazat pe planurile şi dotările existente acolo în urmă cu zeci de ani, astfel că la final nu a rezultat o construcţie modernă, ci una care arătă, cu mici excepţii, la fel ca-n secolul trecut. 

Tocmai din aceasta cauză s-a ajuns la situaţii aberante, aşa cum este şi cazul actual, al lipsei avizului PSI. Centrala termică este nouă, dar model foarte vechi, uzat moral, identic cu cel din anii ’70, de la construcţia sălii. Şi din această cauză s-a întârziat mult, pentru că nu mai găseau diverse racorduri care să corespundă instalaţiilor de profil din perioada actuală. 

Cea mai „ţipătoare” anomalie, acuzată în 2012 de actuala echipă din fruntea Primăriei, este bazinul de refacere pentru sportivi, făcut tot fără scurgere, la fel cum a fost din 1973 încoace. Sesizarea a fost tardivă, pentru că se făcuseră alte lucrări care nu au mai permis eliminarea acestei aberaţii.

O altă tâmpenie s-a produs cu puţin timp înaintea redeschiderii din 5 octombrie 2013. Gafa a aparţinut constructorilor, care au efectuat finisajele exterioare fără să mai facă lucrările de termoizolaţie. Au fost întorşi de către cei din Primărie şi astfel s-a ajuns la anvelopare termică şi finisaj exterior peste cel deja făcut.

Citit 3726 ori Ultima modificare Joi, 03 Iulie 2014 17:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.