Poftiţi la poezie! (praftură)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deştepţilor!...începe!/...şi voi urlaţi în pântec!...

vi-i frică de afară?!/ nu vreţi necunoscut?!

vă gâdilă căldura/ lichidului din cloacă?!

vă sperie Neantul/ gol, crud, chior, surd şi mut?!

 

Poftiţi la poezie!/.../ doar ceastă-alcătuire

mai stă (cefalopodă)/ n-întâmpinarea voastră

şi încă vă mai poartă/ (ca pe-nsemnaţi) de mână,

să vă rămână Steaua/ (măcar o zi) albastră!...

 

Poftiţi la poezie!/...doar ea vă poartă-n braţe

şi spune să nu trageţi/ cu praştia-n Tărie...!...

Sunteţi gasteropode?!/ nu vreţi?!...orice aţi face,

veţi fi zvârliţi din cloacă,/ păduchi de viu, de vie!

 

Ieşiţi de sub controlul/ indiferent al spaimei

şi al maternităţii,/ poftiţi la rai şi iad,

poftiţi la găuri negre,/ poftiţi la găuri albe...!...

N-aveţi nici o scăpare:/...sunteţi chiar în Neant!

Citit 6413 ori Ultima modificare Miercuri, 20 August 2014 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.