Sintaxa mea frumoasă, de ziuă şi de noapte,
eşti doamna poeziei de-o mie de lumini,
eşti singura din care cuvintele-mi dau viaţă...
te rog, vino acuma, urgent, să mă declini!
Căci mi-i morfologia defectă fără tine...
te-am mai strigat o dată, dar te-ai silit să fugi
şi mi-ai lăsat, frumoaso, nominativul singur...
te rog, vino acuma, urgent, să mă conjugi!
Căci verbul mi-i zadarnic, pasiv şi-n ofilire...
ai milă şi răbdare cu diateza mea,
fă-mă activ, aleargă-mi trecutul spre încoace,
prezentul de atuncea, frumoaso, haimana!
Promit umblare lungă la topică şi nalte
accente pe silabe rostite mult şi-ncet...
ş-apoi, ca năzdrăvanii, cu ochii pe candoare,
să ne suim, frumoaso, la loc, în alfabet!
