DANS SPORTIV Cupa memorială "Daniel Nechita" (FOTO)

DANS SPORTIV Cupa memorială "Daniel Nechita" (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Clubul gălăţean de dans sportiv Beija Flor organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, ediţia a IV-a a Cupei memoriale „Daniel Nechita”, din cadrul Campionatului Naţional de dans sportiv. Evenimentul va avea loc la Sala „Siderurgistul”, urmând a fi prezente aproximativ 400 de perechi - sâmbătă, zi dedicată profeşioniştilor, şi 500 de copii - duminică, zi rezervată debutanţilor. Cu această ocazie, veţi avea posibilitatea să îi vedeţi în ringul de dans pe sportivii de la cluburile gălăţene Beija Flor, Fantezia şi Acanta. Accesul în sala se va face în baza biletului de intrare în valoare de 10 lei.

Campioni şi vicecampioni de la Fantezia

Altfel, zilele trecute, Reghinul a fost gazda Campionatului Naţional de Clase şi a „Cupei Mirona”, la care au luat parte aproximativ 700 de perechi, printre aceste aflându-se şi cele de la cluburile gălăţene.

Clubul Fantezia a obţinut două locuri întâi, prin perechile Cristian Neculiţă - Giulia Iuraşcu, Clasa B Standard (16-18 ani) şi Vlăduţ Mesca (Alegretto Buzău) - Anca Hortolomei, Clasa B Latino (16-18 ani). Rezultate bune au fost şi la Clasa D Combinat, 14-15 ani, unde perechea Laurenţiu Leviţchi - Alina Negruş Costin (Acanta) a obţinut locul al doilea, la Clasa B Standard 14-15 ani, de asemenea, tot locul al doilea l-a obţinut şi perechea Rareş Lefter - Maria Hârtopeanu, la Clasa E 6-11 ani, perechea Alexandru Daghie - Andreea Teodorescu s-a situat pe locul al patrulea, iar la Clasa D Standard 19-35 de ani, Florin Sava şi Miruna Stănilă au obţinut locul al cincilea.

Clubul Beija Flor a fost reprezentat de perechea Mircea Chiriac - Ioana Stancu, care a obţinut locul 12 la Clasa C Standard 12-13 ani.

 

Citit 2337 ori Ultima modificare Joi, 13 Noiembrie 2014 10:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.