TURNEUL FUTURES DE LA GALAŢI: Două moldovence au câștigat turneul de dublu (FOTO)

TURNEUL FUTURES DE LA GALAŢI: Două moldovence au câștigat turneul de dublu (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Jucătoarele din Republica Moldova, Daniela Ciobanu și Alexandra Perper au câștigat, vineri, 29 mai, finala turneului de categorie Futures de la Galați, cu premii totale de 10.000 de dolari. Perechea Ciobanu/Perper a învins perechea Charlotte Klasen/Anna-Giulia Remondina (Germania/Italia), cap de serie, cu scorul 2-6, 7-6 (6), 10-8. 

Cu o carieră profesionistă începută în urmă cu doi ani, jucătoarea Daniela Ciobanu (20 de ani) s-a declarat foarte mulțumită de evoluția ei. „Sunt foarte fericită. Este primul meu titlu din cariera profesionistă. Voi continua să joc la dublu, cu Alexandra”, a declarat Daniela Ciobanu, la finalul partidei.  

 „Sunt puțin supărată, pentru că am avut multe breakuri, am sperat că vom câștiga finala”, a declarat Klasen. Pentru cel de-al doilea turneu Futures, care va începe pe 1 iunie, italianca Anna-Giulia Remondina a spus că va juca din nou la dublu, dar că va avea o altă parteneră de joc.

De altfel, în afară de Perper - care se află pe tabloul de calificări, celelalte trei jucătoare, Ciobanu, Klasen și Remondina se află pe tabloul principal al turneului viitor, tot de 10.000 de dolari.

Foto Sonia Baciu

Citit 1424 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Mai 2015 13:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.