UPDATE / Hocheiştii de la Dunărea, victorii fără emoţii în prima etapă

UPDATE / Hocheiştii de la Dunărea, victorii fără emoţii în prima etapă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

UPDATE: În prima etapă a Ligii Naţionale de Hochei, campioana Dunărea Galaţi a câştigat cu acelaşi scor, 12-2, cele două partide cu Sportul Studenţesc, disputate la Galaţi. La sfârşitul acestei săptămâni, Dunărea va juca tot pe teren propriu, cu Corona Braşov.


 

 

În prima etapă a Ligii Naţionale, Dunărea Galaţi va juca pe gheaţa proprie cu Sportul Studenţesc

De sâmbătă, revine în competiţii echipa de hochei pe gheaţă CSM Dunărea, cea care în luna martie a generat unele dintre cele mai frumoase momente din istoria sportului: entuziasmanta victorie din ultimele secunde ale meciul decisive din semifinale cu Corona Braşov, urmată de istorica victorie cu 7-0 cu Steaua în una din partidele finalei şi apoi punctul culminant, câştigarea primului său titlu de campioană naţională.

În noua ediţie a Ligii Naţionale de Hochei (LNH) echipa gălăţeana porneşte, conform aşteptărilor, cu obiectivul de a repeta isprava din sezonul trecut, să-şi apere cu success marele trofeu. Pentru asta s-au făcut eforturi şi s-a reuşit în linii mari să se păstreze lotul din precedenta stagiune competiţională, inclusiv cei cinci hocheişti ucrainieni. S-au făcut şi şase achiziţii, portarul bucureştean Bogdan Popa (venit de la Sportul Studenţesc), Mircea Oniciuc (fundaş, 19 de ani), care de la 15 ani a jucat în Germania, ultima dată la Regensburg (Under 19), Daniel Oprea (fundaş, 21 de ani), care a mai jucat la Steaua şi Corona Braşov, atacanţii ciucani Szoltan Pall (36 de ani, venit de la echipa maghiară Ferencvaros) şi Szabolcs Hildebrand (20 de ani). A şasea achiziţie a fost făcută cu puţin timp în urmă: atacantul Alexandru Cristian Munteanu (28 de ani, vine de la Steaua), component ale echipei naţionale. Astfel, în lotul echipei gălăţene este o situaţie inedită, doi jucători cu acelaşi nume: fundaşul gălăţean Alexandru Munteanu şi atacantul venit de la Steaua. 

În schimb, nu s-a păstrarea portarului Otto Onodi, care a avut un aport substanţial la câştigarea campionatului, să revină acum la Dunărea. El fusese adus sub formă de împrumut pentru un sezon de la SC Miercurea Ciuc, a venit din postura de al patrulea portar al lor şi s-a întors la harghiteni ca titular la echipa naţională în jumătate din meciurile ultimului Campionat Mondial. În aceste condiţii, mai ales că au rămas în doar doi portari, cei de la Ciuc n-au aceptat să-l lase să continue la Galaţi.

Două jocuri pe etapă

Spre deosebire de ultimele sezoane, sistemul competiţional pentru ediţia 2015-2016 a LNH este unul complet, fără favoritisme pentru participantele în Liga Mol. De data aceasta în sezonul regulat vor participa în condiţii egale toate cele şase echipe, cu etape ce conţine câte două jocuri, primele patru clasate urmând să joace apoi în semifinale.

În prima rundă, Dunărea va întâlni, la Galaţi, adversara cu cea mai mică cotă, Sportul Studenţesc. Primul joc este programat sâmbătă, de la ora 17.30, iar al doilea duminică, de la ora 11. Meciurile se joacă la Galaţi deşi Sportul este echipa gazdă pentru că la Bucureşti nu este un patinoar funcţional. 

La sfârşitul săptămânii viitoare, în etapa a doua, vor fi primele meciuri tari, cu Corona Braşov, tot la Galaţi.

 

Lotul CSM Dunărea

Portari: Radu Viorel, Bogdan Popa, Hanganu;

Fundaşi: Ryabenko, Scherbatiuk, Attila Goga, Botond Flinta, Istvan Nagy, Oniciuc, Oprea, Necula, Al. Munteanu, Levente Csata;

Atacanţi: Donika, Chernenko, Nimenko, Levente Lorincz, Szocs, Attila Balint, Pall, Irimia, Anton Popa, Bogdan Neagoş, Hildebrand, Al. Cristian Munteanu, Valentin Vlase.

Antrenori: Marius Trandafir, Cornel Chiriţă şi Teodor Mocanu

Citit 1504 ori Ultima modificare Duminică, 13 Septembrie 2015 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.