Relatare din Polonia/ CSM Dunărea - Coventry Blaze. Fanii celor două echipe s-au întâlnit pe stradă (FOTO)
Foto: Foto: Adrian Ursache

Relatare din Polonia/ CSM Dunărea - Coventry Blaze. Fanii celor două echipe s-au întâlnit pe stradă (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

UPDATE, ora 16,15/ CSM Dunărea va avea de înfruntat un adversar cu 11 canadieni în lot, doi americani şi cu foarte mulţi suporteri în tribună. Fanii echipei britanice Coventry Blaze sunt cam peste tot în jurul patinoarului, nucleul fiind adunat în jurul unei zone speciale pentru susţinătorii echipelor participante. Sunt aproximatix de 300 de susţinătorii ai celor de la Coventry Blaze. Gazdele au făcut vânzare bună la bere, ce are un preţ foarte mic pentru ei (1 euro), faţă de o medie de 4 lire sterline cât costă în Anglia. Întâlnirea cu micul grup de suporteri români (patru membri) s-a lăsat cu îmbrăţişări şi multe fotografii.


 

Echipa de hochei pe gheaţă CSM Dunărea Galaţi va debuta vineri în competiţiile europene intercluburi, în faţa formaţiei britanice Coventry Blaze, cu începere de la ora locală 15.30 (16.30 în România). Această confruntare va deschide turneul Grupei C a Cupei Continentale, competiţie rezervată echipelor campioane din Europa.

Turneul este găzduit de localitatea poloneză Tychy, în care gălăţenii au ajuns marţi seară, la o oră destul de târzie pentru a mai fi timp de intrat în patinoar. La fel au stat lucrurile şi cu echipa britanică pe care o va întâlni vineri Dunărea, avionul cu care au venit cei de la Coventry aterizând cu doar 20 de minute înaintea celui în care s-a aflat delegaţia gălăţeană.

Astăzi dimineaţă, cei de la Coventry au fost primii programaţi să intre pe gheaţă pentru antrenamentul de acomodare, de la ora 8.00, însă britanicii au renunţat la el, preferând o plimbare prin oraş.

În schimb, Dunărea a intrat pe gheaţa de la „Stadionul Zimowy” la 8.45 şi a făcut un antrenament uşor, care a durat 40 de minute. Patinoarul este unul mediu, cu o capacitate de aproximativ 2.000 de locuri în tribune, amplasate pe cele două laturi, foarte puţin la peluze. Este foarte cochet, cu instalaţii moderne şi practice (ultima renovare amplă a fost în 2008).

La acest turneu mai participă gazdele de la GKS Tychz, cu care Dunărea va juca sâmbătă de la ora 19.30 (20.30 în România), şi formaţia Partizan Belgrad, pe care echipa gălăţeană o va întâlni duminică, de la 15.30.

Citit 1496 ori Ultima modificare Vineri, 23 Octombrie 2015 16:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.