„Gălăţeanul” Lemyk, liderul marcatorilor din Liga Naţională de baschet masculin

„Gălăţeanul” Lemyk, liderul marcatorilor din Liga Naţională de baschet masculin
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Phoenix a încheiat anul cu o victorie în faţa BC Timişoara, scor 79-75, victorie importantă atât pentru moralul jucătorilor, cât şi pentru clasamentul Ligii Naţionale (LNBM), echipa gălăţeană aflându-se pe locul zece, la egalitate de puncte (19) cu ocupantele locurilor 8 şi 9, BCMU Piteşti (un joc mai mult ca Phoenix), respectiv Steaua (trei meciuri mai puţin).

În această partidă, pivotul ucrainian al formaţiei gălăţene, Yaroslav Lemyk, a reuşit 24 de puncte, astfel că după 14 jocuri acesta este cel mai bun marcator al LNBM, cu o medie de 17,43 puncte pe meci. Ceilalţi jucători străini ai echipei gălăţene au următoarele medii statistice: Bojovic 13 puncte, 4,57 recuperări şi 2,71 pase decisive, Pesic (11,5 - 6,57 - 3,57), Threatt (11,21 - 2,5 - 5,86) - locul secund în topul pasatorilor, Tresac (7,64 - 1,93 - 1,21), Rohde (6,93 - 3,52 - 0,43). 

Cel mai bun român din echipa gălăţeană este Andrei Petică, cu 5,29 puncte, 1,43 recuperări şi 2,43 pase decisive. Petică este gălăţean, crescut şi format de clubul Phoenix.

Formaţia antrenată de Florin Nini va juca prima partidă din 2016, pe teren propriu, pe 14 ianuarie, cu Steaua, meci restant din etapa a 14-a. 

Altfel, echipa feminină Phoenix are astăzi etapă liberă, iar primul meci după scurta vacanţa de iarnă îl va disputa sâmbătă, în deplasare, cu CSM Târgovişte, în cadrul etapei a 18-a din Liga Naţională.

Citit 847 ori Ultima modificare Luni, 04 Ianuarie 2016 16:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.