VESTE URIAŞĂ pentru fanii OŢELULUI! Investitori gălăţeni vor să preia clubul chiar de săptămâna următoare
Foto: Foto Sorin Pană

VESTE URIAŞĂ pentru fanii OŢELULUI! Investitori gălăţeni vor să preia clubul chiar de săptămâna următoare
Evaluaţi acest articol
(45 voturi)

Criza în care se află de foarte mult timp echipa de fotbal Oţelul Galaţi este foarte aproape de a se termina fericit pentru suporterii roş-alb-albaştri. Conform administratorului judiciar Mihail Bojincă, săptămâna următoare este foarte posibil ca acţiunile FC Oţelul SA să fie preluate de investori gălăţeni de la grupul de firme deţinut de Dan Adamescu.

“În luna ianuarie 2016 se va finaliza procedura de mutare a sediului social la Galaţi, conform aprobării primite de la Adunarea Generală a Acționarilor din 16 noiembrie 2015. De asemenea, au avut loc negocieri pentru preluarea clubului de către persoane din Galați, acționarii fiind de acord să cesioneze integral acțiunile deținute la FC Oțelul Galați. În cursul săptămânii viitoare potențialii investitori gălățeni vor lua decizia de preluare a acțiunilor clubului de la grupul de firme deținut de omul de afaceri Dan Adamescu. Negocierile sunt avansate, lipsind doar decizia finală a investitorilor gălățeni”, a declarat Mihail Bojincă.

CITEŞTE ŞI: Tribunalul s-a pronunţat în procesul de insolvenţă al FC Oţelul

Citit 7215 ori Ultima modificare Luni, 08 Februarie 2016 10:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.