Acum e sigur, Oţelul se va prezenta la meciul de la Bacău

Acum e sigur, Oţelul se va prezenta la meciul de la Bacău
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Incertitudinea existentă la FC Oţelul în ceea ce priveşte prezentarea la primul meci de după pauză de iarnă din Liga a II-a, implicit şi continuarea campionatului, a fost risipită miercuri seară, când administratorul judiciar Mihai Bojincă a transmis că sunt bani pentru a face deplasarea pentru jocul de sâmbătă, cu SC Bacău.

Imediat, antrenorul echipei de juniori A, Stelian Bordieanu (foto), a fost anunţat că puştii săi vor reprezenta Oţelul în liga secundă. Astfel, jucătorii care nu aveau vizita medicală făcută au rezolvat acest aspect astăzi, totodată un reprezentant al clubului plecând la Bucureşti pentru vizarea legitimaţiilor la FRF.

Deplasarea va fi făcută în dimineaţa meciului, programat sâmbătă la ora 11.00.

Pe termen lung, însă, incertitudinile persistă, mai ales că procedura de vânzare a autoturismelor pentru care se primiseră oferte va fi de o durată mult mai mare decât se estimase iniţial. Pe site-ul mb.ro, ce aparţine administratorului judiciar, astăzi  a fost publicat un anunţ prin care se solicită oferte pentru servicii de evaluare a bunurilor mobile (echipamente şi autovehicule) aparţinând FC Oţelul SA, ce urmează a fi valorificate în cadrul procesului de insolvenţă. Termenul pentru depunerea ofertele de către evaluatori este de 29 februarie, iar cel selectat va trebui să întocmească raportul într-un interval de 10 zile. Acest lucru înseamnă că nu pot fi vândute imediat cele cinci autovehicule pentru care potenţialii cumpărători făcusere deja oferte concrete.

Citit 3766 ori Ultima modificare Joi, 25 Februarie 2016 15:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.