Eforturile puştilor de la Oţelul au fost răsplătite. Echipa a fost reprimită pe stadionul care-i poartă numele

Eforturile puştilor de la Oţelul au fost răsplătite. Echipa a fost reprimită pe stadionul care-i poartă numele
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Strădaniile juniorilor de la Oţelul în cele două meciuri din Liga 2 disputate în condiţii jalnice, pe terenul denivelat şi noroios de pe stadionul „Dunărea”, n-au rămas fără ecou. Astfel, impresionaţi şi de devotamentul puştilor, cei din combinatul Arcelor Mittal, proprietar al stadionului Oţelul, au avut o nouă rundă de discuţii cu cei din conducerea clubului, care s-a finalizat cu o decizie ce readuce lucrurile la normalitate: echipa va disputa ultimele două meciuri din sezonul regulat programate pe teren propriu, pe stadionul care-i poartă numele. Este vorba de partidele cu Farul Constanţa de peste două etape (19 martie), respectiv cu Rapid, din ultima rundă.

Până atunci, Oţelul va juca sâmbătă, în deplasare de la ora 11.00, cu CS Baloteşti, în cadrul etapei a 22-a din eşalonul secund.

Totodată, dacă vor reuşi la finalul sezonul regulat să evite ultimul loc, care înseamnă retrogradarea directă, jucătorii antrenaţi de Stelian Bordieanu vor juca şi meciurile din play-out pe stadionul Oţelul,

Echipa gălăţeană se află pe locul 12, penultimul, cu două puncte mai mult ca Ceahlăul P. Neamţ.

Citit 3994 ori Ultima modificare Vineri, 11 Martie 2016 16:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.