Emoţii, încredere şi entuziasm înaintea meciului cu Franţa în debutul EURO 2016

Emoţii, încredere şi entuziasm înaintea meciului cu Franţa în debutul EURO 2016
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Steliano Filip s-a accidentat, dar nu e grav şi rămâne în lot * Torje debordează de optimism: “Visăm să fim surpriza Europenelor”


Au mai rămas doar două zile până la meciul în care România şi Franţa vor deschide turneul final al Campionatului European, iar pregătirile echipei noastre nu sunt scutite de griji. Fundaşul stânga Steliano Filip a avut emoţii uriaşe şi a trăit câteva ore bune cu teama că va rata marea competiţie, după ce s-a accidentat la antrenamentul de luni seară. Jucătorul în vârstă de 22 de ani a ieşit din antrenament cu dureri puternice la gleznă şi a fost dus direct la spital, unde a fost supus unei investigaţii RMN. A răsuflat uşurat, verdictul fiind o entorsă uşoară (de gradul I), care îl va obliga doar la 2-3 zile de repaus.

Problemele de ordin medical au şi atacanţii Denis Alibec şi Florin Andone, dar care nu le pun în pericol prezenţa în teren la meciul cu Franţa. Ambii au fracturi la câte un deget, Alibec de mai multă vreme, iar Andone de la meciul amical cu Georgia, dar le este permis să joace, protejaţi de atele şi bandaj de culoarea echipamentului de joc, învelite într-o spumă specială, pentru a nu risca să îşi lovească adversarii.

Ambii s-au antrenat la intensitate maximă, la fel cum a fost şi cazul lui Chiricheş, care se pregătise separat în zilele anterioare.

Torje: “Vom alerga ca nebunii”

Mijlocaşul Gabriel Torje a acordat un interviu spaniolilor de la “Marca”, din care reiese că este multă încredere şi entuziasm în cadrul lotului cantonat la complexul Tiara Chateau Hotel Mont Royal Chantilly. „Va fi dificil pentru noi, dar vom alerga ca nebunii, vom munci mai mult şi mai mult pentru a ne asigura că România va face o imagine bună în Franţa. Nu este un clişeu, suntem pregătiţi pentru asta de când ne-am născut. Suntem pregătiţi să luptăm pentru ţara noastră”, a declarat Torje.

Acesta a mai spus că prezenţa a aproape 1.000 de suporteri la primul antrenament din Franţa l-a emoţionat şi entuziasmat. „Sunt emoţionat înainte de Euro, evident. Mereu sunt emoţionat. Chiar şi când mă antrenez şi văd un steag al României fluturând. Muncim, credem şi visăm să fim surpriza Europenelor. Vă pot asigura asta. Pe o scară de la 1 la 10, suntem de nota 12! Asta pentru că avem fanii de partea noastră. Niciodată nu am văzut atâta unitate şi susținere. Vreau să fim cu capul sus în Franţa. Steagurile vor fi şi ele sus, în tribune. Abia aştept să-mi văd compatrioţii în tribunele Stade de France. Ştiu cât de impresionant e când strigă toţi: ”Hai România!”. Vom juca ca şi cum ar fi ultima partidă din lume, nu prima de la Euro”, a adăugat Torje.

Teamă de atentate

Euro 2016 este precedat de griji privind siguranţa suporterilor în timpul turneului, aspect care reprezintă o prioritate pentru autorităţile franceze. Acestea au făcut de curând o descoperire cutremurătoare: 82 de persoane angajate pentru a asigura securitatea fanilor figurau pe lista potenţialilor terorişti. Şeful serviciului secret francez a fost cel care a făcut publică această descoperire, după ce s-au reanalizat dosarele tuturor celor 3.500 de angajaţi care ar fi trebuit să asigure protecţia fanilor pe durata turneului care se va desfăşura între 10 iunie şi 10 iulie pe pământ francez. Printre cei 82 de suspecţi s-ar regăsi atât membri sau simpatizanţi ai ISIS, cât şi persoane cu un trecut dubios sau principii extremiste.

Anunţul a venit la scurt timp după ce un cetăţean francez a fost arestat în Ucraina, existând informaţii şi dovezi clare că pregătea 15 atacuri cu bombă. Serviciile secrete din Ucraina au identificat în bagajele acestuia 125 de kilograme de explozibil, două lansatoare de grenade şi cinci “kalaşnikoave”, pe care respectivul ar fi intenţionat să le detoneze la Euro 2016.

Francezii sunt în alertă după atentatele teroriste care au lovit Parisul toamna trecută, în urma cărora au decedat 130 de oameni. În martie, la Bruxelles, un nou atac a ucis alte 32 de persoane. Totodată, serviciile de informaţii americane au anunțat că turneul final al Campionatului European ar putea fi principala ţintă a atentatelor teroriste în această vară.

Din această cauză, o parte dintre jucătorii echipei României au ales ca familiile lor să nu meargă în Franţa la meciuri, Hoban fiind unul dintre aceştia: "Nu îmi voi aduce familia la meciurile din Franţa, e mai bine şi mai sigur să stea acasă şi să se uite la televizor”.

Meciul de deschidere de la Euro 2016, Franţa - România, este programat pe 10 iunie, la ora 22:00, şi va fi transmis de posturile de televiziune Dolce Sport şi ProTV.

În ediţia tipărită de joi, 9 iunie, “Viaţa liberă” va publica programul complet al Campionatului European.

Citit 1459 ori Ultima modificare Marți, 07 Iunie 2016 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.