Simona Halep și-a anunțat ABSENȚA de la Jocurile Olimpice, de teama virusului ZIKA

Simona Halep și-a anunțat ABSENȚA de la Jocurile Olimpice, de teama virusului ZIKA
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunţat, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, că nu va participa la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, motivul fiind teama de a nu se infecta cu virusul Zika.

"Regret să vă anunţ că am decis că nu voi participa la Jocurile Olimpice de la Rio. Motivul deciziei mele este îngrijorarea vis-a-vis de pericolul pe care îl poate implica virusul Zika. După numeroase discuţii cu medici şi familia, am ajuns la concluzia că riscurile sunt mult prea mari pentru cariera mea sportivă şi pentru sănătatea mea, mai ales ca femeie. Familia este mult prea importantă pentru mine, nu pot risca să nu îmi pot clădi una proprie, după încheirea carierei în tenis.Ştiu că Jocurile Olimpice reprezintă un eveniment foarte important şi regret cu adevărat circumstanţele. Sper ca şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi românii să respecte decizia mea. Le urez succes tuturor participanţilor, în special delegaţiei noastre.Voi continua să joc şi să reprezint cu mândrie România la cât mai multe turnee, aşa cum fac şi acum în cadrul turneului BRD Bucharest Open", e mesajul postat de Simona pe pagina de facebook.

O decizie identică cu cea a Simonei Halep a fost anunțată aproape simultan de un alt sportiv celebru, canadianul Milos Ranic. Totodată, Novak Djokovici și Andy Murray au anunțat că este posibil să nu joace la Rio.

Infecția cu virusul Zika este transmisă de țânțari din specia Aedes și persoanele contaminate prezintă, în general, simptome asemănătoare gripei. Virusul este foarte periculos pentru femeile însărcinate. Există un consens între cercetători că virusul Zika poate provoca microcefalie la bebeluși, specialiștii afirmând că are efecte asupra fătului inclusiv la femeile a căror sarcină apare ulterior infectării. Există cazuri în care nu persoanele contaminate nu manifestă deloc simptome, motiv pentru care este greu de depistat. Organizația Mondială a Sănătății a subliniat că nu există un tratament pentru virusul zika și nici un vaccin.

Expertii au stabilit ca virusul Zika ar fi responsabil de cele peste  4.000 de cazuri de microcefalie semnalate in Brazilia in ultimele luni.

Guvernul brazilian a mobilizat 250.000 de oameni, soldati si civili, sa starpeasca tantarii vinovati.

Citit 1739 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Iulie 2016 12:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.