”Cupa Arcada” la VOLEI. O autentică sărbătoare a sportului gălăţean
Foto: Foto ”Viața liberă”, Sonia Baciu

”Cupa Arcada” la VOLEI. O autentică sărbătoare a sportului gălăţean
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Trofeul a fost adjudecat de clubul organizator * Disputa decisivă s-a dus, ca şi anul trecut, între Arcada şi Tricolorul * Festivitate de premiere cu... o „remorcă” de cupe şi medalii


Trei zile pline de volei, la Sala „Dunărea”, unde s-au disputat meciurile ediţiei a treia a „Cupei Arcada”. În plină campanie de pregătiri în vederea noului campionat (care va începe pe 15 octombrie), s-au întrecut patru formaţii: Steaua, VCM LPS Piatra Neamţ, Tricolorul Ploieşti şi Arcada Galaţi. Au fost şase meciuri urmărite cu interes de un public numeros, cu partide utile de verificare a potenţialului de joc.

Conform aşteptărilor, echipa organizatoare a dominat întrecerile, după ce în precedentele două turnee - de la Piatra Neamţ şi Ploieşti - terminase pe poziţia a doua. Iată rezultatele înregistrate în cele trei zile: Ploieşti - Steaua 2-1 şi Arcada - Piatra Neamţ 3-0 (15, 14, 13); Piatra Neamţ - Ploieşti 0-3 şi Arcada - Steaua 3-0 (13, 19, 18), respectiv, ieri, în ultima zi, Steaua - Piatra Neamţ 2-1 şi Arcada - Tricolorul 3-1.

La fluierul arbitrului Florin Dimache, duminică, echipa medaliată cu bronz în sezonul trecut a întrat în teren cu „sextetul” care ar putea fi cel de bază, cu patru noutăţi. Iată-l: Despotovski, Gradinarov, Safonov, Caio de Pra, Zahar, Janici - Rosici (libero). Ca şi în sezonul trecut, gălăţenii au întâlnit Tricolorul, ploieştenii câştigând trofeul. Şi de data aceasta disputa a fost acerbă, primele două seturi fiind adjudecate in extremis: 6-6, 11-7, 18-11, 21-19, 25-25 şi 27-25; 3-5, 6-10, 11-15, 21-21, 27-25. A mai urmat un set pe care Tricolorul l-a câştigat, 17-25, după care s-a hotărât ca următoarele să se joace numai până la 15. Meciul s-a încheiat la scorul de 3-1 (ultimul set 15-13). O frumoasă victorie, răsplătită din plin de aplauzele unor tribune pline.

Cu această ocazie a avut loc şi prezentarea oficială a lotului pentru ediţia 2016-2017, care şi-a propus un obiectiv de excepţie - câştigarea titlului de campioană naţională.

Componenţa lotului cu care Nicuşor Harabagiu şi Marian Apostu vor aborda noul sezon este format din: Despotovski (căpitan), Caio de Pra, Safonov, Gradinarov, Janici, Rosici (libero), Paşcan, Cristudor, Cerşemba, Zahar, Muscină, Dumitrache, Andrei Spînu (aflat la lotul naţional) şi Radovici, încă în perioada de recuperare. Cu dublă legitimare, în lot se mai află şi juniorul de la CSS Galaţi - Silviu Grigoraş, de doar 17 ani. „Sunt mândru de echipa pe care o conduc. Obiectivul nostru în acest sezon este să luăm şi Cupa şi campionatul, sper să fim sănătoşi şi să terminăm pe primul loc, pentru care ne vom bate cu Zalău şi Craiova. Din ce achiziţii au făcut, cu ei ne vom lupta. Inclusiv Ploieştiul şi Steaua sunt echipe de luat în seamă”, a declarat Nicuşor Harabagiu.

Festivitatea de premiere a fost transformată într-un moment deosebit, organizatorii oferind participanţilor, dar şi invitaţilor... o „remorcă” de cupe şi medalii.

În încheiere, iată cum a arătat clasamentul final al „Cupei Arcada”: 1. ARCADA GALAŢI - trei victorii, 2. Tricolorul Ploieşti - două victorii, 3. Steaua  - o victorie, 4. Piatra Neamţ - zero puncte.

Premierea a debutat cu recompense pentru personalităţi ale voleiului românesc invitate la acest eveniment. Au primit frumoase cupe foştii componenţi ai loturilor naţionale, maeştri ai sportului, participanţi la importante competiţii internaţionale. Printre premianţi s-au numărat Marius Câta-Chiţiga, Sorin Macavei, Vasile Măşcăşan, Nicu Pop, iar de o atenţie deosebită s-a bucurat „generalul ziaristicii româneşti, Cristian Ţopescu”, cum l-a numit crainicul sălii, Dănuţ Lungu.

De alte premieri au beneficiat: cel mai tânăr jucător - Silviu Grigoraş, 17 ani, cel mai tânăr antrenor din Campionatul Naţional de volei - Sergiu Stancu, cel mai longeviv preşedinte de club Constantin Niţă, trupa de majorete Black Dance, dar, surpriză, şi două doamne la capitolul „cei mai înflăcăraţi suporteri”: Iliana Iftimie Luca şi Dorina Ştefu.

În continuare au fost premiaţi jucătorii, evidenţiaţi pe posturile pe care au evoluat (între care, desigur, şi jucători ai Arcadei): cel mai bun secund (cu trei gălăţeni pe liste): Cristudor, Janici şi Paşcan; cel mai bun libero (Nikola Rosici), cel mai bun centru (Safonov, Zahar şi Cerşemba); cel mai bun universal (Cio de Pra şi Dumitrache); cel mai bun ridicător (Despotovski şi Muscină); MVP-ul competiţiei - bulgarul Miroslav Gradinarov, una dintre cele mai recente achiziţii la Arcada.

 

Între personalităţile care au înmânat premiile s-au numărat şi Dorin Otrocol, prefectul judeţului, şi fostul fotbalist gălăţean Marius Humelnicu, city manager al municipiului Galaţi. 

Citit 2340 ori Ultima modificare Luni, 26 Septembrie 2016 11:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.