Avântul Valea Mărului a CÂȘTIGAT derbiul gălăţean din Liga a III-a
Foto: Foto Sorin Pană

Avântul Valea Mărului a CÂȘTIGAT derbiul gălăţean din Liga a III-a
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În prima serie din Liga 3, marți după-amiază, pe terenul din comuna gălățeană Valea Mărului, s-a disputat meciul restanţă din etapa a şaptea a eşalonului al treilea de fotbal dintre echipa locală Avântul şi Metalosport Galați.

Unul dintre derbiurile gălăţene s-a încheiat cu o înfrângere severă și suprinzătoare a celor de la Metalosport, mai ales că aceștia au început campionatul având ca țintă promovarea, iar Avântul este o debutantă în acest eșalon și avea doar o victorie în precedentele etape: 3-0 (2-0). Gazdele au fost extrem de eficiente, majoritatea acţiunilor ofensive fiind transformate în goluri, în timp ce ocaziile oaspeţilor au fost irosite. Scorul a fost deschis în minutul 25, când Gârleanu a transformat un penalti, acordat pentru henţ în careu, iar până la pauză s-a făcut 2-0, prin reuşita aceluiaşi jucător. Tabela a fost fixată la 3-0 în minutul 55, gol marcat de Dragoş Voicu. După cinci minute, Metalosport a ratat un penalti prin Gâţă,  iar din minutul 65 Avântul a evoluat în zece, după eliminarea fundaşului Popa.

Avântul: Coviţ - Buzatu, Antofe, Popa, Frunză - Dragoş Voicu, Căldăraru, Marin, Roşu - Gârleanu, I. Cristian. Au mai jucat: Daniel Voicu, Dodan şi Ciochină.

Metalosport: Jalbă - Stancu, Cârjă, Gâţă, Răgălie - Milea, Tofan, Sevastian, Bahnaşu - Milea, Constantinescu. Au mai intrat: Chiriac, Iancu, Anastasie şi Blănaru. 

Citit 4572 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Noiembrie 2016 15:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.